Google anunta in ianuarie ca renunta la vanzarea ochelarilor inteligenti Glass, insa promitea ca proiectul nu este mort. Acum vine prima dovada in acest sens, pe ste-ul autoritatii americane Federal Communications Commission aparand primele fotografii si primele detalii tehnice despre viitoarea generatie a ochelarilor computerizati. Vor avea un procesor mai puternic, o autonomie mai mare a bateriei si vor putea fi pliati. Nu se stie cand vor ajunge in piata, insa noii ochelari vor fi ganditi pentru clientii companii. Prima generatie Glass se gasea si la magazine online romanesti, preturile fiind insa de 7.000 lei.

Google Glass 2Foto: FCC

Google Glass a fost timp de doi ani cel mai cunoscut reprezentant al categoriei "wearables" mici computere ce pot fi purtate. Programul a starnit un interes urias, din 2013 doar dezvoltatorii puteau sa-i cumpere la un pret piperat de 1.500 de dolari, iar din 2014 si publicul larg, insa tot la acest pret.

Pe YouTube sunt zeci de mii de filmulete facute cu acesti ochelari, au fost multi oameni incantati de ei, insa foarte multa lume s-a ingrijorat de faptul ca oricine va putea filma in cele mai nepotrivite momente, conceptul de drept la intimitate avand mult de suferit. Nu degeaba ochelarii au fost interzisi in unele restaurante si cinematografe.

La mijloc de ianuarie Google anunta ca renunta la vanzarea ochelarilor inteligenti Glass care costau 1.500 de dolari in SUA si puteau fi cumparati si in Romania, la 7.000 de lei. Compania spunea atunci ca nu renunta total la ideea de a dezvolta ochelari "smart" si pe viitor.

Pe site-ul autoritatii americane FCC - Federal Communications Commission au aparut acum fotografii cu viitoarea generatie a ochelarilor, precum si un manual. Printre noutati se numara faptul ca vor putea fi "impaturiti", astfel ca vor putea fi pusi intr-un suport de ochelari (etui).

Ochelarii vor avea si un led verde vizibil clar, astfel incat cei din jur sa stie cand camera este declansata, la prima generatie foarte multi fiind nemultumiti de faptul ca erau filmati si nu li se respecta dreptul la intimitate.

Manualul lasa de inteles ca procesorul Intel va fi mai puternic decat la prima generatie, ceea ce inseamna ca si autonomia bateriei ar trebui sa fie mai extinsa. Se pare ca si display-ul va fi mai mare.

Nu se stie cand va ajunge in piata a doua generatie a Glass, insa cu siguranta abordarea va fi diferita si ochelarii se vor adresa dezvoltatorilor si clientilor companii

Ochelarii Glass de prima gneratie aveau o autonomie a bateriei de 24 de ore, iar greutatea era de 43 de grame. Camera atasata are 5 megapixeli si poate inregistra clipuri video HD de 720p. Utilizatorii pot stoca in memoria de 16GB toate fotografiile si fimele facute, ele putand fi vizionate si pe ecranul integrat de 640X360 pixeli.

Surse: Telegraph, Ars Technica, 9to5Google