​Votul britanicilor pentru Brexit a uimit sectorul IT din Regatul Unit si imediat au aparut intrebarile si avertismentele. Unele companii au spus ca si-ar putea muta sediile in alte tari UE, sau chiar in Scotia, daca aceasta va putea ramane in UE. Foarte multe companii se intreaba daca vor putea sa angajeze cetateni din UE si se pune si problema obtinerii de finantari cand Marea Britanie va iesi din Uniune. Managerii nu stiu cati ani va dura intregul proces de iesire si mai ales ce fel de acorduri comerciale vor (mai) exista) intre UK si UE, astfel ca acum este aproape imposibil sa faci planuri.

HotNews.roFoto: Hotnews

In Regatul Unit industriile digitale au in total peste un milion de angajati, iar Londra este cel mai important centru tehnologic din Europa, gazduind si 40% dintre startup-urile ce valoreaza peste un miliard de dolari. Votul de joi ar putea afecta pozitia Londrei, se tem foarte multi manageri din sectorul IT, unul care a sustinut extrem de puternic campania "Remain". Sondaje efectuate recent dadeau ponderi intre 75 si 85 la suta pentru IT-istii care sustineau ramanerea in UE.

Cateva companii se gandesc sa-si mute sediul din Londra, intr-un oras din UE. Candidate ar putea fi orase precum Berlin, Frankfurt, Amsterdam sau Glasgow si Edinburgh in Scotia, daca aceasta va putea ramane in UE. Deocamdata sunt prea putine lucruri cunoscute si companiile nu iau atat de repede decizii radicale, astfel ca ar fi gresit sa ne asteptam la inchiderea masiva a unor birouri mari din Londra. Insa este posibil ca unele companii sa "inghete" angajarile in Marea Britanie din cauza climatului de incertitudine. Si fiindca multe companii prezente si la noi au birouri la Londra ar fi posibil ca acele companii sa decida sa creasca numarul de angajati in Romania si nu in UK.

Cea mai mare ingrijorare tine de statutul angajatilor care lucreaza in UK dar sunt cetateni ai altor tari UE. Va conta cat timp dureaza intregul proces de Brexit (estimarea este ca va fi vorba de doi ani) si mai ales ce fel de tratate de liber-schimb si de circulatie a fortei de munca vor fi semnate intre UK si UE. Cei mai pesimisti spun ca noi tratate comerciale ar putea fi semnate in cinci-sase ani, mai ales ca tarile mari din Europa de Vest s-ar putea sa nu fie de acord cu semnarea unor tratate avantajoase pentru Marea Britanie care a suparat mai-marii din aceste tari votand "Leave".

Pe scurt, va trebui vazut ce statut vor avea angajatii din alte tari UE care lucreaza in Marea Britanie si in ce fel companiile britanice vor putea face angajari din tarile UE, acum lucrurile fiind simple datorita liberei circulatii a fortei de munca.

O problema complicata tine de acordurile de liber-schimb dintre tarile UE. Cand Marea Britanie va iesi, nu va mai beneficia de aceste acorduri si se vor aplica taxe vamale si alte tipuri de taxe. Companiile care exporta din Marea Britanie in alte tari UE isi pot pierde din competitivitate, spre deosebire de companiile britanice care fac afaceri cu firme din alte regiuni.

Unele institutii britanice si unele companii au beneficiat de grant-uri de la UE pentru diverse proiecte de cercetare, iar cand UK nu va mai fi parte din Uniune, aceste fonduri nu vor mai ajunge la actualii destinatari. Nu se va vedea o influenta mare, insa pentru unii va fi sesizabila.

Intrebari sunt puse si in legatura cu acordurile de gestionare a datelor clientilor, mai ales ca sunt negocieri intense intre UE si SUA pentru un nou acord, dupa ce Safe Harbour a fost considerat llegal. Unde se plasa Marea Britanie in raport cu noul acord Privacy Shield ramane de vazut, insa problema va fi una care va trebui discutata.

O consecinta demna de luat in seama se refera la capacitatea diverselor companii de a obtine finantare. Fondurile de investitii ar putea sa amane sau sa anuleze achizitii si/sau runde de finantare, iar volatilitatea lirei ar putea afecta valoarea companiilor britanice si costurile investitiilor.

Unii manageri din sectorul tehnologic au actionat temperamental si fiindca votul i-a uluit. In IT lucreaza multi tineri la 20, 30 de ani care si-au dat seama ca Uniunea Europeana a avut influenta pozitiva, iar acesti tineri nu pot concepe o lume in care sa circule cu pasaport in Franta, spre exemplu.

Surse: Guardian, BBC, Financial Times, TechRepublic