Cateva mari nume ale internetului, printre care Twitter, Spotify sau eBay au fost puternic perturbate vineri in Statele Unite de un atac informatic indreptat impotriva unui prestator de servicii, scrie AFP.

Timp de putin peste doua ore, accesul la aceste site-uri, dar si la mai mule site-uri de presa (CNN, New York Times, Boston Globe, Financial Times, The Guardian), Reddit sau Airbnb era imposibil pe coasta estica americana.

Potrivit presei americane, Netflix, HBO si serviciul de plati online Paypal au fost si ele perturbate de un vast atac cibernetic care a afectat potential milioane de internauti.

Atacul de tip DDos a inceput exact la ora 11,10 GMT si a vizat societatea Dyn, care directioneaza fluxul internet spre gazde si traduce numele site-urilor in adrese IP, a anuntat compania, intr-un comunicat.

"In aceasta dimineata, 21 octombrie, Dyn a fost victima unui vast atac DDos asupra infrastructurilor DNS (Domain name system) pe coasta estica a SUA, a precizat vicepresedintele executiv al Dyn.

Din ce in ce mai raspandite, acest tip de atacuri cibernetice consta in supraincarcarea cu date a unui server sau acapararea resurselor acestuia pana la epuizare.

Activitatile au revenit la normal in jurul orei 13,20 GMT.

Potrivit site-ului specializat TechCrunch, atacul pare sa fi fost concentrat asupra SUA, in conditiile in care utilizatorii din Europa si Asia nu par sa se fi confruntat cu probleme.

Acest atac vine intr-o perioada de plina recrudescenta a atacurilor informatice asupra SUA si a altor tari industrializate.

Yahoo! a recunocut recent ca a fost victima unui vast atac ce a compromis datele personale a peste 500.000 de utilizatori.

Atacurile cibernetice au fost prezente si in campania prezidentiala americana, cu publicarea, de catre Wikileaks, a mii de emailuri ale directorului de campanie a candidatei democrate Hillary Clinton.