Tim Cook, seful Apple si alti directori importanti ai companiei au primit bonus-uri mai mici anul trecut din cauza ca Apple a ratat cu 3,7% tinta de vanzari si cu 0,5% pe cea de profit, scrie Wall Street Journal. Anul trecut au aparut primele scaderi de vanzari de la lansarea iPhone in 2007, iar acest lucru s-a vazut in bilantul financiar, deoarece iPhone reprezinta 63% din vanzarile Apple.

Tim CookFoto: Captura YouTube

Daca in 2015 Cook a primit stimulente financiare de 10,3 milioane dolari, anul trecut a primit "doar" 8,75 milioane dolari, ceea ce inseamna cu 15% mai putin. Directorul financiar Luca Maestri a primit cu 10% mai putin.

Documentele publicate de companie indica faptul ca prognoza initiala de vanzari pentru 2016 fusese de 223,6 miliarde dolari, dar bilantul a aratat 215,6 miliarde dolari. Profitul operational asteptat fusese de 60,3 miliarde dolari, iar cel realizat a fost mai mic: 60 miliarde dolari.

Anul trecut a fost primul in care vanzarile iPhone au scazut, acest lucru intamplandu-se pe o piata care se schimba, o piata in care castiga teren producatorii care vin cu telefoane mai ieftine, dar cu specificatii excelente.