Amazon deschide în luna mai centrul de dezvoltare de la București

de Vlad Barză     HotNews.ro
Vineri, 27 aprilie 2018, 11:41 Economie | IT


Operatiunile Amazon in Europa
Foto: Amazon
Amazon va deschide pe 9 mai centrul de dezvoltare de la București care se găsește în clădirea Globalworth din Pipera. Compania anunța în 2017 un plan ambițios de extindere în Europa, iar inaugurarea din România este parte a planului.

Prima clădire are 12 etaje și a fost gata anul trecut, fiind în zona Pipera. Amazon ar putea ajunge să aibă peste 1.000 de angajați în țară,

Amazon mai are un centru de dezvoltare și tehnologie în Iași.

Proiectul Globalworth Campus din Pipera are trei clădiri, prima fiind a Amazon și având 29.000 mp. În total sunt trei clădiri, cu o suprafață totală de 88.000 mp.

Globalworth este unul dintre cei mai mari investitori în clădiri de birouri de pe piața românească. Printre proiectele la care compania lucrează se numără noul sediu Groupe Renault din zona Preciziei.

Amazon a anunțat obiective impresionante de extindere în Europa, în 2017 planurile fiind de a crește efectivele cu 10.000 în Europa continentală și cu 5.000 în Marea Britanie. Îm total compania are peste 60.000 de angajați în Europa.

Globalworth Campus






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.





3925 vizualizari

  • +2 (2 voturi)    
    Pipera (Vineri, 27 aprilie 2018, 12:47)

    florinos [utilizator]

    Ce bine ca toata firmele isi deschid sediu in Pipera sau Aurel Vlaicu poate asa va face ceva primaria in privinta infrastructurii, a semafoarelor sincronizate, a parcarilor, a maidanezilor, a celor care parcheaza pe trotuar, a transportului in comun ..
  • +3 (3 voturi)    
    Amazon (Vineri, 27 aprilie 2018, 14:15)

    JJKJA [utilizator]

    Asteptam sa vina Amazon in Romania cu magazinul online, asteptam amazon.ro
  • 0 (0 voturi)    
    Aha (Sâmbătă, 28 aprilie 2018, 8:35)

    sipu [utilizator]

    nici daca vine la 30 sec metroul NU O SA FACA FATA la orele de varf


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by