Apple trebuie să primească de la Samsung 533 de milioane de dolari despăgubiri pentru copierea iPhone-ului

de N.O.     HotNews.ro
Vineri, 25 mai 2018, 19:10 Economie | IT


Apple
Foto: Pixabay
Grupul sud-coreean Samsung a copiat designeul iPhone-ului de la rivalul său american Apple și va fi amendat cu 533 de milioane de dolari, au decis joi jurații americani după câteva zile de deliberări, relatează AFP.

Samsung, care nu mai comercializează modelul copiat, va trebui să plătească și 5 milioane de dolari pentru folosirea anumitor funcții ale iPhone-ului. 

Justiția americană pare să fi decis în favoarea Apple, care a susținut pe tot parcursul procesului că designul spartphone-urilor sale a fost esențial. 

Cu toate acestea, amenda finală este medie, întrucât Apple a cerut peste un miliard de dolari atunci când Samsung se declarase dispusă să plătească un prejudiciu de 28 de milioane. 

Avocatul Samsung, John Quinn, a spus după verdict că grupul va face o cerere de contestare a deciziei juriului.

 
Cei doi giganți, care dețin în prezent aproximativ 35 la sută din piața mondială, s-au ciocnit pe această problemă de încălcare a brevetelor timp de șapte ani. 

În 2011, un prim proces deja dăduse dreptate Apple, condamnând Samsung la plata a 400 de milioane de dolari, dar compania sud-coreeană a contestat acest verdict.

Conflictul s-a întors apoi la Curtea Supremă a SUA, care a anulat în 2016 sancțiunea de 400 de milioane de dolari trimițând cazul înapoi la sistemul judecătoresc obișnuit.

În acest nou proces, juriul a fost chemat să determine dacă elementele de design copiate de Samsung justifică plata tuturor profiturilor realizate cu modelul smartphone controversat sau doar o parte din acea sumă, deoarece este vorba doar de componente.

"Samsung nu spune că nu ar trebui să plătească, el doar spune că nu trebuie să plătească toate profiturile aduse de telefon", a declarat Quinn vineri, în ultima zi a procesului din San Jose, California.

Trei brevete Apple sunt în vizor, incusiv aspectul dreptunghiular cu marginile rotunjite ale telefonului smartphone și icoanele colorate aranjate pe un ecran negru. 






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.





1530 vizualizari

  • +2 (4 voturi)    
    Samsung trebuie să mărească prețul ecranelor OLED (Vineri, 25 mai 2018, 20:11)

    Nyk1 [utilizator]

    Pe care le vinde către Apple pentru producția de iPhone X.
    • 0 (0 voturi)    
      Tu crezi ca doar Samsug produce Oled? (Sâmbătă, 26 mai 2018, 2:22)

      Savitar [utilizator] i-a raspuns lui Nyk1

      Pana una alta, au recunoscut ca au copiat!!!


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by