Peste 1.000 de angajați Google au trimis o scrisoare de protest față de planurile companiei de a construi un motor de căutare cenzurat pentru China

de Vlad Barza     HotNews.ro
Vineri, 17 august 2018, 11:27 Economie | IT


Logo Google
Foto: Flickr
Peste 1.000 de angajați ai Google au redactat o scrisoare de protest în care spun că sunt supărați de faptul că grupul Alphabet lucrează în secret la o versiune a motorului de căutare care să se supună cenzurii chineze. Motorul de căutare nu mai este de opt ani prezent în China și surse din piață au spus că Google ar vrea să revină și se va conforma cererilor cenzorilor. China este cea mai mare piață ca număr de utilizatori de internet. însă marile companii de tehnologie au viață grea acolo din cauza cenzurii și a concurenței puternice cu companiile locale.

Angajații au spus, în scrisoarea care a fost trimisă și presei, că aparenta dorință a Google de a reveni cu orice preț în China ”ridică probleme urgente de morală și etică”.

Peste 1.400 de angajați au semnat scrisoarea. Google s-a retras din China acum opt ani, dând ca motive cenzura excesivă și faptul că a fost victima unui atac informatic.

Subiectul a revenit recent în discuție după ce, pe surse, a apărut informația că Google lucrează la o versiune a motorului de căutare care să respecte cererile Beijingului care nu vrea ca userii să primească rezultate când caută termeni considerați sensibili.

În presă au apărut și informații despre ce ar fi spus Sundar Pichai, șeful Google, la o întâlnire cu angajații: că trebuie să se gândească foarte serios cum poate face Google mai multe în China. Tot atunci a adăugat însă și că Google ”nu este deloc aproape de lansarea unui produs de căutare online în China”.

Față de alte companii mari, Google s-a arătat de-a lungul timpului mai transparentă vis-a-vis de părerile angajaților legate de planurile companiei și i-a invitat să-și spună părerile. Un episod similar ca idee a fost acum câteva luni, când angajații au contestat implicarea Google în proiecte de inteligență artificială cu Pentagonul. Compania a anunțat că nu va continua colaborarea.

Surse: BBC, New York Times


Citeste mai multe despre   









441 vizualizari

  • 0 (4 voturi)    
    banul hotaraste! (Vineri, 17 august 2018, 11:29)

    kingdavidhotel(banat pentru adevar?) [utilizator]

    Asa-i capitalismul!


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version