Ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici, a susținut, sâmbătă, că pentru două categorii de contribuabili pot fi făcute modificări în ianuarie, iar unele modificări vizează și OUG nr. 114/2018. Este vorba despre IT-ști și zilieri. Referitor la scutirea de taxe a angajaților din IT, Teodorovici a afirmat că aceștia „beneficiază în continuare”, deși termenul a expirat la 31 decembrie 2018.

Eugen TeodoroviciFoto: AGERPRES

„Ne-ați auzit pe noi că am spus că pe 2019 nu vor mai beneficia de acest drept? Veți vedea prevederea respectivă în Legea bugetului pe 2019, pentru că este un impact. Veți vedea în textul Legii bugetului un paragraf, un articol care face trimitere la act. Cu zilierii, veți vedea, în luna ianuarie, dacă vreți, în Monitorul Oficial, o prevedere legală, pentru că avem puterea de a emite ordonanțe, până la final de ianuarie, când se întoarce din vacanță Parlamentul, cu eventuale aspecte care pot fi aduse Ordonanței 114, pentru ca anumite lucruri să fie clarificate, unele lucruri să fie adăugate, dar aici depinde de discuția pe care o poartă Ministerul Muncii cu Ministerul Mediului de Afaceri și cu Ministerul de Finanțe pe aspectul zilierilor, ceea ce este foarte corect”, a menționat Teodorovici, la Antena 3, potrivit Mediafax.

Ministrul Finanțelor s-a referit la o posibilă modificare privind zilierii în condițiile în care, de la începutul acestui an, numărul de domenii în care pot fi folosiți zilierii a fost redus de la 22 la trei, cele trei fiind legate doar de agricultură. „În zona de zilieri, în ianuarie, lucrurile vor fi reglate, fie printr-o ordonanță de urgență sau o ordonanță simplă, fie, anumite aspecte, în Legea bugetului”, a completat Teodorovici.

Pe de altă parte, Teodorovici a mai spus că lista rușinii, respectiv publicarea datoriilor persoanelor fizice pe site-ul Fiscului dispare din ianuarie.

”Dispare (n.red. - lista rușinii). Aveți o ordonanță, 25, dacă nu mă înșel, Legea de promulgare a fost semnată de președinte zilele trecute și aveți acolo temeiul legal pentru ceea ce am spus anul trecut, că lista rușinii pentru persoanele fizice dispare, din această lună, ianuarie 2019, cum am promis”, a afirmat Eugen Teodorovici.

În ceea ce privește popririle pe conturi, o primă soluție va fi disponibilă în această primă parte a acestui an. „Am avut o discuție cu cei de la Transfond, care vor prelua această funcție de la ANAF, la finele anului trecut, pentru a prelua acele popriri nejustificate, întârzieri și neplăceri create sau aduse unui contribuabil, din lipsa unui sistem la nivelul ANAF-ului care să evite astfel de situații”, a mai spus Teodorovici.

Ministrul Finanțelor a adăugat că sunt mai multe lucruri care trebuie schimbate la ANAF. „Cu noua conducere a ANAF-ului, sper că lucrurile se vor schimba în această direcție: adică simplificări de forme în ceea ce înseamnă modul în care se lucrează la ANAF, modul de informatizarea.