Uber amenință că s-ar putea retrage din Austria dacă o lege care o va obliga la aceleași reglementări de preț precum taxi-urile va fi adoptată, scrie Reuters. Uber are probleme în multe țări europene și a fost pentru puțin timp interzisă și în Austria, putând să continuie doar după ce a făcut o serie de concesii.

UberFoto: Flickr

În prezent, în Austria se aplică reguli diferite taxi-urilor, respectiv serviciilor de rent-a-car. Cum Uber este încadrat la categoria închirieri de mașini, compania are libertatea de a-și stabili prețurile, în timp ce la taxi-uri prețurile sunt stabilite și reglementate de diversele provincii ale țării.

Legea ar putea fi adoptată de Parlament cel devreme în iulie, iar prevederile s-ar putea aplica din septembrie anul viitor, ceea ce înseamnă că Uber nu își va mai putea stabili singură prețurile.

Martin Essl, șeful Uber Austria, a spus că nu ar exclude o retragere din piață dacă vor fi aplicate ”amendamente care privesc spre trecut”.

Uber este prezentă în orașele mari din Austria, precum Viena, Salzburg, Innsbruck sau Linz.