Bulgaria: O persoană a fost reţinută pentru atacul asupra serverelor Agenţiei Naţionale pentru Venituri

de I.B.     HotNews.ro
Joi, 18 iulie 2019, 4:19 Economie | IT


În cursul după-amiezii de marţi a fost reţinută o persoană suspectată de implicare în atacurile asupra serverelor Agenției Naționale pentru Venituri, în urma cărora fișiere ce conțin date cu caracter personal ale persoanelor fizice și juridice au fost trimise către presă. Asta a declarat pentru BBC Yavor Kolev, director "Criminalitate Informatică" din cadrul Direcției Generale pentru Combaterea Crimei Organizate, potrivit Dnevnik și Rador.

El a anunțat că persoana arestată are 20 de ani și a fost descoperită la locul de muncă într-o companie de securitate cibernetică, unde munca sa este legată de testarea sistemelor de vulnerabilitate. Au fost percheziționate birourile companiei, precum și casa acesteia, unde au fost confiscate mai multe dispozitive de stocare de informații. Expertizele efectuate indică faptul că el este implicat în pătrunderea în sistem, a spus Kolev. Sunt multe de făcut, nu putem spune acum că acesta este omul și dacă este implicat singur în acest caz, a adăugat el.

A explicat că persoana reţinută nu a pătruns pentru prima dată în mod ilegal într-un sistem informatic, iar în cariera sa de până acum a fost de ambele părți - "atât hacker alb, cât hacker negru". Ca răspuns la o întrebare, Kolev a explicat că reținutul nu a fost surprins de arestare și e conștient de ceea ce a făcut. A explicat că oameni care lucrează asta e normal să încerce să pătrundă în diferite sisteme pentru a-și identifica punctele slabe.

A menţionat că nu cunoaşte în detaliu sistemele Agenţiei pentru Venituri, prin care a avut loc imixtiunea, însă fiecare sistem trebuie să se perfecţioneze în fiecare zi. El a menţionat că imixtiunea a fost comisă din Bulgaria, nu cum s-a anunţat ieri, că a avut loc de pe teritoriul unui stat membru UE.

Purtătorul de cuvânt al Agenţiei Naţionale pentru Venituri, Rosen Bachvarov, a declarat pentru aceeași televiziune că Agenția nu a înțeles din mass-media despre atac, ci cu câteva zile înainte. Privind securitatea sistemului informatic, el a spus că a fost creat în 2012, iar în cazul în care a fost în siguranță atunci, evident nu e în condiții de siguranță în 2019. Ca răspuns la o întrebare, Bachvarov a explicat că nu salariile mai mici în administrația publică, comparativ cu sectorul privat, nu permit existenţa unor cadre de înaltă calificare IT acolo. Administrația de stat va fi întotdeauna un debitor, dar există probleme de software, hardware și de rețea care trebuie rezolvate, a spus el.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.






251 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version