Samsung Electronic a prezentat joi seară telefonul său ”fanion” Note 10 care, în premieră, vine în două variante, una cu ecran de 6,3 inci și alta cu ecran de 6,8 inci, cel mai mare pus vreodată pe un Note. Ambele vor avea și variantă 5G, iar prețurile pentru SUA sunt de 949 dolari pentru Note 10 și de 1.099 dolari pentru Note 10+. Stylus-ul pentru care telefoanele Note sunt celebre a fost regândit. Vor fi disponibile trei versiuni de culoare, iar primele telefoane ajung pe 23 august. Primul Note a fost lansat în 2011 și avea un ecran extrem de mare pentru acele vremuri: 5,3 inci.

Samsung Galaxy Note10+Foto: Samsung

Note 10 are ecran mai mic decât Note 9 (6,3 inci față de 6,4 inci), iar greutatea este mai mică la Note 10 față de Note 9 (168 grame față de 201 grame).

Modelul Galaxy Note 10+ are ecran de 6,8 inci cântărește 196 grame, are procesor octa-core Exynos 9825, 12 GB RAM, stocare în variantele de 256 și 512 GB și baterie de 4.300 mAh. Galaxy Note 10 are 8 GB RAM și baterie de 3.500 mAh. Noile telefoane Note nu mai au tradiționala mufă de căști, la fel cum s-a întâmplat acum trei ani cu iPhone 7.

Putem estima că la început prețurile Note 10 în țară vor porni de la aproximativ 3.600 - 3.800 lei.

Ce spune compania despre display

Design-ul Edge-to-edge: Display-ul edge-to-edge Cinematic Infinity al lui Galaxy Note10 aproape nu mai are margini, iar decupajul în ecran pentru camera frontală este mic și amplasat central, pentru un design echilibrat.

Cum descrie Samsung noutățile de pe Note 10

⦁ De la scrierea de mână la text: Galaxy Note10 oferă capabilități noi și puternice unui S Pen compact, reimaginat. Acum, utilizatorii pot lua notițe, pot converti instantaneu scrisul de mână în text digital în Samsung Notes și îl pot exporta în diferite formate, inclusiv Microsoft Word. Utilizatorii pot să-și personalizeze notițele prin reducerea, mărirea sau schimbarea culorii textului. Prin doar câteva acțiuni, documentele pot fi partaje cu ușurință între participanții unei ședințe; clipele de inspirație se pot transforma rapid în documente editabile.

⦁ S Pen regândit: Galaxy Note10 aduce îmbunătățiri S Pen-ului; dacă pe Galaxy Note9 S Pen-ul a primit funcția de Bluetooh Low Energy, S Pen-ul de pe Galaxy Note10 primește și funcția Air, ceea ce înseamnă că utilizatorii pot controla device-ul prin anumite gesturi făcute cu S Pen-ul. Prin intermediul funcției Air SDK, dezvoltatorii software pot crea funcții de control personalizate care le oferă utilizatorilor posibilitatea de a utiliza aplicațiile preferate folosind gesturi.

⦁ DeX actualizat pentru PC: Galaxy Note10 extinde funcțiile Samsung DeX, astfel încât utilizatorii pot să lucreze acum mult mai ușor atât pe telefon, cât și pe PC sau Mac. Cu o simplă conexiune compatibilă USB, utilizatorii pot partaja fișiere între dispozitive și pot folosi aplicațiile mobile preferate cu un mouse și o tastatură, păstrând în siguranță datele lor pe telefon prin Samsung Knox.

⦁ Link to Windows: Galaxy Note10 integrează funcția Link to Windows direct în panoul rapid (Quick Panel). Cu un singur clic, utilizatorii se pot conecta pe computerul lor cu Windows 10. Astfel pot vedea notificările, pot trimite și primi mesaje și pot vedea fotografiile recente, fără a se opri să se uite la telefon.

Ce spune Samsung despre cameră

⦁ Tehnologie video premium: Galaxy Note10 permite utilizatorilor să înregistreze videoclipuri la o calitate grafică și sonorizare impresionantă fără a avea nevoie de aparatură profesională. Cu modul de focalizare video live se poate modifica adâncimea de câmp, astfel încât puteți estompa fundalul pentru a vă concentra pe subiect. Microfonul cu zoom amplifică sunetul și izolează zgomotele de pe fundal pentru a vă ajuta să obțineți sunetele pe care vi le doriți. Funcția Super Steady a fost îmbunătățită pentru a stabiliza imaginile video, fiind disponibilă acum și în modul hyperlapse.

⦁ Editare video rapidă și ușoară: Odată ce și-au înregistrat videoclipul, utilizatorii Galaxy Note10 pot edita din mers direct de pe telefon, fără a avea nevoie de echipament suplimentar. Editorul video este integrat în S Pen, astfel încât utilizatorii pot alege exact partea pe care doresc să o decupeze, utilizând S Pen-ul. Pentru creatorii care au nevoie de un control și mai mare asupra materialelor video, Adobe Rush pe Galaxy Note10 oferă o suită sofisticată de instrumente de editare, care devin și mai eficiente cu ajutorul lui S Pen.

⦁ Înregistrare ecran: Pentru gamerii care doresc să adauge o anumită personalitate streaming-urilor sau pentru vloggerii care doresc să își îmbunătățească calitatea tutorialelor video, Galaxy Note10 introduce funcția Înregistrare Ecran. Puteți captura ușor imaginile de pe ecran, opta pentru opțiunea picture-in-picture pentru a adăuga reacții și folosi S Pen pentru a face mențiuni direct în video.

⦁ AR Doodle și 3D Scanner: Galaxy Note10 integrează cele mai noi capabilități AR și 3D în cameră. Alături de obiectivul cu unghi ultra-larg, Note10 pune la dispoziție un mediu cu totul nou creatorilor de conținut. Alături de AR Doodle, utilizați S Pen-ul pentru a personaliza fotografiile cu desene dinamice, efecte și animații. Iar cu ajutorul 3D Scanner, o noutate impresionantă în seria Note, camera Depth Vision poate face o scanare a oricărui obiect și o poate transforma instantaneu într-o imagine dinamică 3D.

⦁ Modul Nocturn: Oamenii fac multe selfie-uri în condiții de luminozitate scăzută – la cină, la concerte sau când se bucură de un apus de soare. Modul Nocturn, disponibil acum și pe camera frontală, permite utilizatorilor să surprindă selfie-uri de calitate indiferent de condițiile de lumină.

Telefonul dispune și de încărcare super-rapidă prin încărcătorul de 45W, astfel încât în doar 30 de minute, utilizatorii își pot încărca telefonul complet pentru a-l utiliza pe durata întregii zile.

Note10 vine cu Wireless PowerShare, ceea ce înseamnă că utilizatorii își pot încărca wireless Galaxy Watch, Galaxy Buds sau un alt device compatibil Qi cu ajutorul telefonului lor Galaxy Note10.

Galaxy Note10 și Galaxy Note10+ vor fi disponibile în următoarele nuanțe: Aura Glow, Aura White și Aura Black începând cu 23 August.