Cognizant Softvision anunță astăzi, ediția 2019 a Conferinței Programmers’ Week, unul dintre cele mai mari evenimente dedicate tehnologiei din România. Dezvoltat de companie pentru experți în tehnologie, ingineri software și programatori deopotrivă, Programmers' Week va avea loc în perioada 9-13 septembrie 2019, în București. În premieră, la ediția din acest an vor putea participa și developeri din întreaga lume, inclusiv la Tech Talks, eveniment prezentat de specialiști Cognizant Softvision.

​Programmers' WeekFoto: webPR.ro

Anul acesta, Programmers' Week se va adresa unei comunități extinse, la intersecția dintre business și tehnologie. Programul va include 4 zile de dezbateri despre tehnologie (Tech Talks) și 256 Conference, ce reunește speakeri naționali și internaționali de top. Evenimentele vor fi urmate, în octombrie, de cel mai mare Coding Contest organizat în România până la acest moment. Prima ediție Programmers’ Week a avut loc acum 5 ani, în România, iar anul trecut evenimentul s-a adresat comunității globale Cognizant Softvision.

"Trăim în era în care tehnologia este business, iar business-ul este tehnologie", a declarat Alin Turcu, Mobile & Artificial Intelligence Community Manager, Cognizant Softvision. "Suntem bucuroși să creăm o punte între business și comunitățile tehnice, pentru a încuraja inovația și pentru a genera idei care transformă nu doar business-uri, ci și societatea, în ansamblul ei. Prin Programmers’ Week, le oferim developerilor oportunitatea de a interacționa cu cei mai buni și, în același timp, le lansăm provocarea de a crea soluții revoluționare care folosesc unele dintre cele mai noi tehnologii ale momentului".

Principalele evenimente din cadrul Programmers' Week (Hotel Intercontinental, București) includ:

Tech Talks: o serie de webminarii care acoperă ramuri diverse ale tehnologiei, susținute de specialiști din cadrul Cognizant Softvision. Dezbaterile vor avea loc în perioada 9-12 septembrie 2019, iar accesul la streaming este gratuit, în baza înregistrării prealabile.

256 Conference va fi organizată în 13 septembrie, chiar în Ziua Mondială a Programatorului, și va găzdui speakeri locali și internaționali de top, în dezbateri despre trenduri în tehnologie la nivel mondial. Printre subiectele de pe agendă se numără: Internet of Things, Inteligența Artificială, Machine Learning, Mobile și multe altele.

Cel mai mare concurs de programare - Coding Contest organizat în România până la momentul de față va avea loc în perioada 19-20 octombrie 2019. Competiția își propune să reunească peste 200 de programatori, grupați în aproximativ 50 de echipe cât mai diverse tehnic, care vor fi provocate să ofere cele mai bune idei pe teme precum: Chat Bots, AR/VR, Internet of Things, Artificial Intelligence și tehnologii de Machine Learning. Participanții vor avea șansa să câștige premii cuprinse între 5.000 și 25.000 de dolari.

Pe lista speakerilor la 256 Conference se numără:

  • Malcolm Frank, Președinte, Cognizant Digital Business
  • Andres Angelani, Chief Executive Officer, Cognizant Softvision
  • Shaun Walker, Technical Director and Guildmaster, Enterprise Cognizant Softvision
  • Bret Greenstein - Vice President and Global Head of Artificial Intelligence, Cognizant
  • Victor Rentea, Trainer Independent and Coach, Java Champion, Lead Architect, IBM România
  • Axel Fontaine, Founder and CEO of Boxfuse | Creator and Project Lead of Flyway
  • Vlad Iliescu, Head of Ai @ Strongbytes, Microsoft MVP
  • Vlad Zelinschi, CTO @ Strongbytes, Google Developer Expert

Panelul de speakeri poate fi consultat aici: https://programmersweekconference.splashthat.com/.

Pentru înregistrări la evenimente și detalii, vizitați: www.programmersweek.com.

Pentru înregistrări la Coding Contest, vizitați: https://programmersweekcodingcontest.splashthat.com/