IT Joi, 09 Iulie 2020, 11:15 VIDEO Povestea ventilatoarelor de suport respirator din piese printate la imprimanta 3D – proiect realizat la Timişoara Raluca Abrihan • HotNews.ro 2293 0 În luna martie, când se preconiza o criză majoră în sistemul românesc de sănătate, iar preţurile dispozitivelor medicale esenţiale, precum ventilatoarele de suport respirator, au crescut enorm peste noapte, câţiva timişoreni au venit cu ideea de a produce astfel de ventilatoare din piese imprimate 3D. Am stat de vorbă cu doi dintre iniţiatorii proiectului pentru a vedea în cât timp ar trebui să fie gata ventilatorul, cât a costat şi care a fost fiecare pas, cu eşecurile inevitabile, al realizării lui.Ventilator suport respirato printat 3D TimisoaraFoto: HotnewsCiteşte continuarea pe StartupCafe.ro 2293 0
Laborator clandestin de droguri, descoperit lângă o bază care găzduieşte arme nucleare din arsenalul NATO
fanatik.ro: România, repetentă la numărul stațiilor de încărcare pentru mașinile electrice. Cum am ajuns la ani lumină de lumea bună
VIDEO Noi imagini cu luptătorii Legiunii Internaționale a Ucrainei: „Rușii s-au retras dar îi prindem data viitoare”
Turcia și-a dat acordul pentru aderarea Suediei și Finlandei la NATO / Cele două țări vor fi invitate oficial miercuri să se alăture Alianței
Boris Johnson: Dacă Putin era femeie, nu ar fi invadat Ucraina. Este exemplul tipic de masculinitate toxică