​Samsung a prezentat, în cadrul unui eveniment online, un televizor numit The Terrace care poate fi montat în grădină și este rezistent la ploaie, umiditate, praf și insecte. Compania a lansat un proiector smart, noi tablete, mașini de spălat, combine frigorifice, aspiratoare și stații de încărcare wireless. Samsung a anunțat și un nou smartphone 5G.

Samsung the TerraceFoto: Samsung

Într-un an în care pandemia a schimbat multe obieciuri de consum, iar mediul exterior este mai sigur, compania a lansat televizorul The Terrace care este primul ecran, marca Samsung, construit pentru o experiență de vizionare în aer liber. The Terrace și Terrace Soundbar prezintă un rating de protecție IP55 ce le ferește de condițiile exterioare nefavorabile, precum ploaia, umiditatea, praful și insectele.

Terrace Soundbar este echipat cu funcții de Sunet Adaptiv, care analizează conținutul pentru a oferi o calitate cât mai bună a sunetului. The Terrace va fi disponibil mai întâi în Germania, Franța, Italia, Spania, Marea Britanie și Elveția pentru modelele de 55, 65 și 75 de inci.

Samsung a anunțat cel mai recent proiector inteligent, The Premiere, care este disponibil în modele de 120 și 130 de inci și poate fi utiliat pe un perete al locuinței. Modelul este echipat cu un woofer puternic încorporat, un sunet surround Acustic Beam și un laser triplu de ultimă generație, care asigură calitatea imaginii 4K. În acest an, produsul va fi disponibil pentru prima dată în Germania, Marea Britanie, Franța, Elveția, Austria, Olanda, Belgia, Italia, Spania și în regiunile nordice.

Samsung a anunțat miercuri un nou telefon cu capacitate 5G care se va alătura seriei Galaxy A la sfârșitul acestui an: Galaxy A42 5G.Dispune de un ecran Super AMOLED de 6,6 inci și o capacitate de conectivitate instantanee pentru descărcări și streaming-uri super-rapide.

Compania a lansat și tableta Galaxy Tab A7 cu ecran de 10,4 inci cu margini simetrice și cu un finisaj metalic premium, dar și Galaxy Fit2, brățara smart care detectează automat și monitorizează până la cinci tipuri diferite de activitate, oferind măsurători de fitness pentru numărul de calorii arse, ritmul cardiac, distanța parcursă și multe altele.

Compania a prezentat și noi frigidere din gama numită Bespoke, frigiderul modular poate fi personalizat într-o varietate de moduri, cu o gamă de culori și materiale ușor de actualizat.

Samsung a anunțat și o nouă stație de încărcare care să poată alimenta mai multe dispozitive în mod simultan. Wireless Charger Trio este o soluție de încărcare wireless, concepută pentru a încărca simultan dispozitive compatibile, oferind mai mult confort și ușurință de utilizare zilnică.