​Microsoft va pune pe aplicația de conferințe Teams și o opțiune care să permită delimitarea cât mai clară, la început de zi și apoi la final, a timpului de lucru, de cel liber, scrie Wall Street Journal. Microsoft Team și aplicația Zoom au crescut enorm de când milioane de oameni lucrează de acasă, însă o problemă a angajaților este că granița dintre timpul liber și cel de muncă este mai greu de stabilit.

Microsoft TeamsFoto: Microsoft

Mulți oameni mergeau la muncă cu mijloacele de transport, dar dincolo de aglomerație și așteptare drumul avea și o parte bună: le dădea oamenilor posibilitatea de a se gândi la ce au de făcut, dar și de a se rupe un timp de problemele de la serviciu sau de acasă. Microsoft vrea să recreeze acea latură pozitivă a drumului către muncă și va lansa pe aplicația de conferințe Teams o așa numită opțiune de ”virtual commute ” care să pună practic ”granițe” clare zilei de muncă.

Compania spune că este nevoie de o demarcare clară a zilei de muncă fiindcă datele din ultima jumătate de an arată că jumătate din volumul de discuții de pe platforma Teams s-au petrecut între orele 17.00 și 0.00, în creștere cu 48% față de situația de dinaintea pandemiei.

Pe Teams utilizatorii vor putea seta acest interval de ”virtual commute” atât dimineață, cât și la finalul zilei de muncă.

Cei de la Microsoft spun că utilizatorii vor putea dimineață să stabilească o listă de lucruri pe care vor să le facă în ziua aceea, iar la finalul zilei li se va cere să spună cum a fost ziua și vor putea să mute pentru ziua de mâine lucruri pe care nu au reușit să le facă. La finalul zilei, dacă user-ul spune că se simte obosit, Teams îi poate recomanda o ședință online de 10 minute de meditație.

Opțiunea ”virtual commute” nu este finalizată, dar ar putea conține și posibilitatea ca userii să recomande cărți, podcast-uri sau filme altor colegi care fac această ”navetă virtuală”.

Analiști citați de Wall Street Journal sunt sceptici și spun că un mod mai plăcut de a începe ziua, și mai ales de a o termina, este să ieși în aer liber, în loc să stai la același ecran și pentru ”virtual commute”.