Motorola a anunțat modelul Moto G9 Power care va avea una dintre cele mai mari baterii din piață, cu capacitate de 6.000 mAh. Compania promite că telefonul cu ecran de 6,8 inchi va avea o autonomie de 60 de ore între încărcări. Telefonul cu cea mai mare baterie este Samsung Galaxy M51 care costă 380 de euro, are baterie de 7.000 mAh și a fost lansat în septembrie.

Moto G9 PowerFoto: Motorola

Motorola spune că modelul G9 Power va costa 200 de euro în Europa, cântărește 221 de grame, are 4 GB de RAM și 128 GB stocare. Procesorul este Snapdragon 662, pe spate se găsește o cameră foto triplă de 64 MB, iar pe față una de 16 MB.

Moto G8 Power a fost lansat în aprilie și avea specificații mai slabe: baterie de 5.000 mAh, ecran de 6,4 inchi și memorie internă de 64 GB. Prețul era puțin mai mic, la fel și greutatea (cu 20% mai redusă).

Pentru că oamenii se plâng de ani buni că bateria smartphone-urilor trebuie încărcată des, companii precum Samsung, Xiaomi, OnePlus, Oppo, Vivo, Huawei, Asus sau Honor au lansat tot mai multe modele cu baterii de peste 5.000 mAh, unele și în gama medie de preț, cum este și modelul Motorola.

Despre Motorola

Lenovo a cumpărat brandul Motorola de la Google în ianuarie 2014. Divizia Mobile Business Group din cadrul Lenovo este prezentă pe piața din România prin brandul Motorola, din 2016.

Principalul partener de business al Motorola este Altex, retailerul unde sunt listate toate lansările noi de telefoane. Cele mai ieftine telefoane costă sub 600 de lei, în timp ce modelul pliabil Razr 5G trece de 11.000 de lei.

Surse: The Verge, GSM Arena