​Twitter a anunțat că toți userii rețelei vor putea posta așa-numitele “fleets”, mesaje care, spre deosebire de clasicele ”tweets”, dispar automat după 24 de ore. Twitter a făcut un test cu aceste mesaje efemere în câteva țări, iar feedback-ul primit a a fost bun.

TwitterFoto: Pavel Starikov, Dreamstime.com

Twitter explică faptul că userii spun că simt o presiune, mesajele clasice sunt atât de publice, de permanente și există o presiune pentru a strânge cât mai multe like-uri și redistribuiri. Pentru că dispar după o zi, aceste mesaje numite ”fleets” îi vor face pe useri să se simtă mai relaxați când postează, spun cei de la Twitter.

Compania a făcut teste în câteva țări înainte de a decide lansarea globală: Brazilia, Italia, India și Coreea de Sud.

Criticii spun că mai sunt lucruri de rezolvat cu aceste mesaje, spre exemplu, cei care le postează îi pot eticheta și pe cei care îi blocaseră.

Aceste mesaje care dispar pot conține text, fotografii sau video-uri.

Twitter a lansat la începutul anului posibilitatea de a posta mesaje audio preînregistrate și lucrează la o opțiune de ”live audio”.

Sursa: Reuters