China a lansat o anchetă antimonopol împotriva Alibaba, acțiunile gigantului IT scad sensibil / Jack Ma nu a mai apărut public din noiembrie
Anunțul deschiderii unei anchete de către Administrația de stat pentru reglementarea piețelor față de grupul fondat de carismaticul Jack Ma a provocat o cădere puternică a acțiunilor companiei, care pierdeau peste 8% la finalul dimineții pe Bursa din Hong Kong.
"Există evident o escaladare a eforturilor coordonate care vizează îngrădirea imperiului lui Jack Ma, care simbolizează noile entități chineze prea mari pentru a falimenta", a declarat pentru agenția Bloomberg analistul Dong Ximiao, de la Institutul privind finanțările pe internet din Zhongguancun, "Silicon Valley" al Chinei.
Autoritățile nu au furnizat detalii legate de reproșurile la adresa Alibaba, cu excepția unui "acord de exclusivitate" neprecizat.
Alibaba cooperează "activ"
Gigantul e-commerce a "promis să coopereze activ cu autoritățile la anchetă".
Pe lângă ancheta față de firma-mamă, autoritățile au anunțat că au contactat Ant Group, lider mondial la plățile online, pentru chestiuni de "supervizare", la mai puțin de două luni după ce Beijingul a anulat în ultima clipă listarea pe Bursă a acestei filiale a Alibaba.
Această listare se anunța un record mondial, cu un țel de 34,4 miliarde dolari (27,4 mld EUR).
Într-un comunicat, Ant Group a precizat că va "studia rapid cererile autorităților de reglementare și se conforma strict".
Suspendarea listării pe bursă a Ant Group, la începutul lui noiembrie, a provocat stupoare. Decizia a intervenit la câteva zile după un discurs susținut în Shanghai de Jack Ma, în care multimiliardarul a criticat acțiunile autorităților de reglementare financiară.
Afirmațiile au determinat o convocare din partea autorităților, iar Jack Ma nu a mai fost văzut în public după fiascoul bursier al Ant Group.
"Mesajul public subliminal este că nicio companie și nicio persoană nu are dreptul să sfideze Partidul Comunist, indiferent de importanța sa", a comentat Richard McGregor, de la Institutul Lowy din Sydney.
Teama de creditele online
La 56 de ani, Ma nu mai este în fruntea grupului său după retragerea de anul trecut. Dar el menține o influență preponderentă în Alibaba și Ant Group, prin intermediul acțiunilor pe care le deține.
Ascensiunea sa i-a atras intimități cu vârful regimului comunist, cu care își rezuma astfel relațiile, la forumul de la Davos din 2007: "Filosofia mea constă în a fi îndrăgostit de putere, dar fără a te căsători vreodată cu ea".
Puterea comunistă este îngrijorată de forța grupurilor IT și în special de incursiunile lor în sectorul creditelor online, unde scapă de reglementările prudențiale impuse băncilor publice.
Presa chineză, controlată de stat, a difuzat aceste îngrijorări, avertizând asupra riscurilor de turbulențe financiare în ceea ce privește Alibaba și marele său rival Tencent.
Ancheta împotriva Alibaba "este o măsură importantă pentru țara noastră, pentru a întări supervizarea antimonopol în sectorul internetului și pentru a promova o dezvoltare sănătoasă pe termen lung a economiei digitale", scria joi Cotidianul Poporului, organ al Partidului Comunist Chinez.
O reuniune a celor mai înalți demnitari ai regimului, în frunte cu Xi Jinping, a recomandat "opoziția fermă față de monopoluri".

Sondaj printre români despre vaccinul antiCOVID: 30% din respondenți spun că nu se vaccinează și 40% nu cred în eficacitatea vaccinurilor / 77% vor redeschiderea școlilor pe 8 februarie
O treime dintre pacienții cu Covid-19 se întorc în spital în următoarele 5 luni cu boli de inimă, de ficat sau cu diabet, iar unul din opt moare - amplu studiu britanic
Axionul ar putea să existe - Apar noi dovezi despre o particulă misterioasă a cărei poveste a început acum peste 40 de ani
Tiger, HBO Go: Un documentar despre mărirea și decăderea celui mai bun jucător de golf din toate timpurile. Dar nu numai
Experiențe personale: 5 tineri din România povestesc cum au folosit pandemia pentru a se reinventa
De fapt, ce poti sa-i ceri unui partid a carui lider acum vreo 50 si ceva de ani a hotarat ca vrabiile sunt daunatoare culturilor agricole si trebuie exterminate??