Microsoft a confirmat informațiile apărute în presă și a anunțat că va cumpăra, cu 16 miliarde dolari, compania Nuance Communications cu care compania condusă de Satya Nadella are un parteneriat din 2019. Microsoft are nevoie de o companie precum Nuance pentru a investi în cloud și în telemedicină.

Logo-ul MicrosoftFoto: Microsoft

Nuance are sediul în Burlington, Massachusetts și a fost unul dintre pionierii care au dezvoltat soft-uri de inteligență artificială pentru recunoaștere vocală, iar tehnologia sa a fost folosită pentru a construi răspunsurile pe care le dădea asistentul vocal Siri al Apple.

Ambele companii speră să câștige din faptul că sunt tot mai multe consultații medicale care se fac online, iar Nuance este cunoscută pentru soft-urile sale de recunoaștere vocală. Pentru Microsoft, Nuance este importantă datorită tehnologiilor de inteligență artificială pe care compania vrea să le aplice cât mai repede în aplicațiile de sănătate.

Microsoft a oferit un preț cu 23% mai mare decât cel pe care îl aveau acțiunile Nuance la bursă.

Sistemele de recunoaștere vocală ale Nuance sunt folosite în mai multe industrii, dar compania și-a văzut veniturile scăzând în ultimii ani și încearcă să se orienteze doar în câteva domenii unde perspectivele sunt mai promițătoare.

Nuance va conduce în continuare Nuance și îi va raporta direct lui Scott Guthrie, vicepreședinte al diviziei de cloud și AI la Microsoft.

Va fi a doua cea mai mare tranzacție din istoria Microsoft. Cea mai mare achiziție a Microsoft a fost în 2016, când compania a cumpărat LinkedIn, cu 27 miliarde dolari.