O companie din Olanda numită ASML a ajuns să valoreze aproape 300 miliarde dolari fiindcă produce printre cele mai complexe utilaje industriale create vreodată de om: mașinării gigantice care fabrică cele mai noi microprocesoare. Cum criza semiconductorilor persistă și a afectat mai multe industrii, rolul acestei companii olandeze este crucial, mai ales că americanii au semnat acorduri guvernamentale pentru ca cele mai avansate mașinării să nu poată fi cumpărate de chinezi, scrie New York Times.

Logo ASMLFoto: J P, Dreamstime.com

ASML Holding, o companiei de care foarte puțină lume a auzit, produce ”tiparnițele” cu care companii precum TSMC, Samsung sau Intel produc microprocesoarele. ”Construim uneltele pe care tâmplarii le folosesc pentru a-ți construi casa”, spunea pentru BBC, Jos Benschop de la ASML. Aici, ”tâmplarii sunt companii precum TSMC”. El a explicat că în 1984, când a luat ființă ASML, existau zece companii mari pe domeniul litografiei, iar acum mai este doar una, fiindcă tot mai puține companii au putut ține pasul cu vremurile: tehnologia a devenit tot mai complexă, era nevoie de tot mai multe investiții și foarte multe companii s-au retras.

ASML are sediul în Olanda și a fost fondată în 1984 de gigantul Philips și de Advanced Semiconductor Materials International (ASMI). Compania a folosit în primii ani de existență tehnologii dezvoltate de companii partenere, însă în ultimul deceniu a crescut enorm, a investit în cercetare și a dezvoltat printre cele mai complexe utilaje create vreodată de om.

Nu este o exagerare fiindcă ASML produce echipamentele cu care giganți precum TSMC sau Samsung produc microprocesoare în enormele fabrici unde investițiile trec de 5 miliarde dolari. Cel mai complex utilaj livrat de ASML costă peste 150 milioane dolari și pentru a fi livrat la uzina unde va fi pus la treabă este nevoie de 40 de containere, 20 de TIR-uri și trei avioane Boeing 747.

Ei bine, acest super-utilaj folosit la printarea celor mai avansate procesoare nu poate ajunge în China, chiar dacă acolo interesul este mare. În 2019 administrația Trump a făcut cu succes lobby la guvernul olandez pentru a se asigura că ASML nu va livra în China acest utilaj, iar administrația Biden nu dă semne că și-ar schimba poziția. Chinezii nu au un utilaj atât de performant și nu se știe cât ar dura să creeze ceva similar.

După mulți ani de cercetare, ASML a început în 2017 producția de serie a acestor super-utilaje care au fost construite cu ajutorul experților din Germania, Belgia, SUA, Japonia și nu numai.

ASML a livrat aproximativ 100 de astfel de utilaje în ultimii patru ani, către companii precum TSMC și Samsung care produc procesoarele pentru cele mai mari companii. De exemplu, TSMC se folosește de mașinăriile de la ASML pentru a produce cip-urile din cele mai noi iPhone-uri, în timp ce pentru Intel și IBM cele mai noi utilaje de la ASML au un rol esențial în procesul de fabricație.

ASML a ajuns să fie, de departe, cel mai important furnizor de utilaje pentru producătorii de microprocesoare și totul este legat de o tehnologie numită litografie prin care companiile producătoare proiectează patern-uri de circuite pe plăcile de siliciu. Cu cât mai mulți tranzistori și componente pot fi adăugate pe cip individual, cu atât mai multe date poate stoca.

Din 1997 compania a început tranziția către folosirea luminii ultraviolete (extreme ultraviolet, or EUV) pentru că acestă lumină are unde de lungime ultra-mică ce pot crea circuite și mai subțiri decât era posibil prin tehnicile convenționale de litografie. Compania a decis să investească în mașini ce se vor folosi de acestă tehnologie și a investit în ea peste 8 miliarde de dolari.

În aceste noi tehnologii au investit cele mai mari companii producătoare de cip-uri: Intel, Samsung și Taiwan Semiconductor Manufacturing Company care știau că vor avea de câștigat dacă ASML va crea utilaje pentru cele mai performante cip-uri, fiindcă aceste utilaje urmau să le producă.

ASML a dezvoltat tehnologia în mai multe etape cu parteneri americani, europeni și japonezi, iar acum aceste super-mașinării industriale au oglinzi făcute în Germania, hardware din San Diego și substanțe chimice, dar și componente electronice din Japonia.

Costurile de dezvoltare a utilajelor au fost mari fiindcă tehnologia este extrem de complicată: ASML a lucrat cu germanii de la Zeiss pentru oglinzile necesare, dar a fost greu să se găsească și tehnologia laser potrivită. Cum spunea un director de la IBM: mașinăria dezvoltată de ASML este cea mai complicată creată vreodată de om.