Apple analizează posibilitatea ca AirPods, căștile sale wireless, să măsoare temperatura corpului și să fie folosite pe post de aparate auditive simple

de Vlad Barza     HotNews.ro
Miercuri, 13 octombrie 2021, 17:19 Economie | IT


Apple AirPods
Foto: A Aleksandravicius, Dreamstime.com
​Apple face o serie de teste pentru a vedea dacă AirPods, căștile sale wireless, pot fi pe viitor folosite ca dispozitive de sănătate care să poată măsura temperatura corpului, să avertizeze user-ul când stă prea aplecat la birou și să fie chiar și pe post de aparat auditiv simplu, scrie Wall Street Journal. Apple are mari ambiții în domeniul sănătății și ar vrea să pună mai mulți senzori pe iPhone, pe Apple Watch și pe căștile wireless.

Apple a vândut căști wireless AirPods în valoare de 12,8 miliarde dolari anul trecut și produsul este bine văzut, vânzările find de cinci ori mai mari decât cele generate de o altă companie redutabilă, Bose.

Căștile WiFi Apple au tot mai mulți senzori, au amplificator, au microfon și au un procesor sofisticat, astfel că tehnologia există pentru a-i ajuta pe cei care au probleme de auz, chiar dacă un inconvenient este faptul că bateria nu ține întreaga zi.

Nu este clar dacă Apple vrea să dezvolte noi capabilități de aparat auditiv pentru AirPods sau dacă ar vrea să obțină aprobare ca actualele căști și caracteristicile lor de amplificare a sunetului să poată fi catalogate ca fiind aparate care să-i ajute pe cei care au deficiențe de auz.

Apple a dezvoltat și testează o serie de prototipuri de căști wireless care pot lua în ureche temperatura corpului și care pot avertiza userii când postura corpului nu este corectă, folosind, spre exemplu, senzori de mișcare pentru a detecta când stai prea aplecat în fața computerului.

Aceste caracteristici, dacă este să fie puse pe produse, nu vor veni mai repede de anul viitor, spun sursele citate de WSJ, însă este posibil ca ele să nu ajungă pe produsul final.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.





1618 vizualizari

  • +2 (2 voturi)    
    !!!! (Miercuri, 13 octombrie 2021, 17:43)

    costicatrombon [utilizator]

    Clar vor ajuta o multime de oameni cu deficiente grave de auz. E necesar doar sa cumpere cu 150 euro o perecehe de casti, sa-si faca abonament lunar de inca 10 euro si vor avea amplificator la orice ora doresc.
    • +2 (2 voturi)    
      Nu e asa (Miercuri, 13 octombrie 2021, 19:15)

      imi_pasa_de_romania [utilizator] i-a raspuns lui costicatrombon

      "La orice ora doresc" mai putin orele cand se descarca. Pentru a contracara aceasta deficienta, Apple va recomanda sa cumparam cate 2 perechi. A doua pereche se va folosi cat prima sta la incarcat. Problema rezolvata.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by