Samsung a avut unul dintre cele mai bune trimestre din istoria sa datorită procesoarelor, datorită TV-urilor OLED și datorită smartphone-urilor. Cifra de afaceri a fost de 63 miliarde dolari, iar profitul net, de peste 13 miliarde dolari. Business-ul a crescut mai ales fiindcă procesoarele produse de Samsung sunt la mare căutare și prețul lor a și crescut.

SamsungFoto: Hupeng | Dreamstime.com

Veniturile Samsung Electronics au crescut cu 10%, iar profitul net, cu 26%.

Veniturile diviziei producătoare de cip-uri au crescut cu 40%, iar profitul, cu 82%. Cei de la Samsung estimează că efectele crizei semiconductorilor se vor simți până la mijlocul lui 2022.

Istoria capitalizării de piață a Samsung

2007: 60 miliarde dolari

2010: 94 miliarde dolari

2013: 188 miliarde dolari

ianuarie 2016: 140 miliarde dolari

decembrie 2016: 210 miliarde dolari

septembrie 2017: 331 miliarde dolari

decembrie 2018: 218 miliarde dolari

decembrie 2019: 320 miliarde dolari

martie 2020: 271 miliarde dolari

ianuarie 2021: 518 miliarde dolari