Acțiunile Meta Platforms Inc., proprietarul Facebook, au scăzut cu peste 20% miercuri seara, după ce compania de socializare a publicat estimări mai slabe decât se așteptau investitorii, dând vina pe modificările aduse de Apple în materie de confidențialitate și pe concurența crescută pentru utilizatori din partea unor rivali precum TikTok, transmite Reuters.

Facebook - MetaFoto: Rokas Tenys, Dreamstime.com

Numărul utilizatorilor activi zilnici la nivel global ai Facebook a scăzut pentru prima dată față de trimestrul precedent, la 1,929 miliarde de la 1,930 miliarde.

Meta spune că s-a confruntat cu probleme din cauza modificărilor aduse de Apple la sistemul său de operare în ceea ce privește confidențialitatea, care au îngreunat pentru branduri targetarea și măsurarea reclamelor pe Facebook și Instagram.

De asemenea, a invocat probleme macroeconomice, cum ar fi întreruperile lanțului de aprovizionare.

Gigantul tehnologic înființat acum 18 ani, care se confruntă, de asemenea, cu presiuni din partea unor platforme precum TikTok și YouTube de la Google, a transmis că se așteaptă la o încetinire a creșterii veniturilor în următorul trimestru, din cauza unei concurențe sporite pentru timpul utilizatorilor și a unei schimbări de orientare către funcții precum oferta sa de videoclipuri scurte Reels, care generează mai puține venituri.

Meta a pierdut 200 de miliarde de dolari din capitalizare

Facebook a raportat 2,91 miliarde de utilizatori activi lunar în trimestrul al patrulea, fără a înregistra o creștere față de trimestrul anterior.

Prăbușirea acțiunilor Meta după închiderea bursei a vaporizat 200 de miliarde de dolari din valoarea sa de piață, în timp ce Twitter, Snap și Pinterest au pierdut alte 15 miliarde de dolari din capitalizare.

Acțiunile Alphabet Inc, care a înregistrat marți vânzări trimestriale record ce au depășit așteptările, au scăzut cu aproape 2%.

Meta, proprietarul celei de-a doua platforme de publicitate digitală din lume după Google, avertizase anterior că afacerea sa de publicitate se confruntă cu "incertitudini semnificative" în trimestrul al patrulea.

Lovitura dată de Apple doare rău

Directorul financiar al Meta, Dave Wehner, a declarat analiștilor, în cadrul unei conferințe telefonice, că impactul modificărilor aduse de Apple în materie de confidențialitate ar putea fi "de ordinul a 10 miliarde de dolari" pentru 2022.

Modificările aduse de Apple la software-ul său de operare le oferă utilizatorilor posibilitatea de a alege să împiedice aplicațiile să le urmărească activitatea online pentru reclame, ceea ce îngreunează activitatea agenților de publicitate care se bazează pe date pentru a dezvolta noi produse și a-și cunoaște piața.

Meta estimează venituri în primul trimestru de 27 - 29 de miliarde de dolari. Analiștii se așteptau la 30,15 miliarde de dolari, potrivit datelor IBES de la Refinitiv.

"Este clar că urmează multe obstacole mari, deoarece Meta se confruntă cu o nouă competiție dură pentru veniturile din publicitate, cu rivali precum TikTok, și se confruntă cu provocările permanente legate de targetarea și măsurarea reclamelor, ca urmare a modificărilor aduse de Apple la iOS", a declarat Debra Aho Williamson, analist la Insider Intelligence.

Veniturile totale ale companiei, din care cea mai mare parte provine din vânzările de publicitate, au crescut la 33,67 miliarde de dolari în trimestrul al patrulea, de la 28,07 miliarde de dolari cu un an mai devreme, depășind estimările analiștilor de 33,40 miliarde de dolari, potrivit datelor IBES de la Refinitiv.

Citește și: