Samsung va lansa miercuri noile telefoane de vârf de gamă Galaxy S22, iar despre ele s-a scris pe larg și se știu multe detalii. Compania a spus că la noile telefoane Galaxy a dezvoltat un material ”care dă o nouă viață plasticelor din ocean, acestea fiind încorporate în diferite dispozitive”. Compania spune că datele arată că în fiecare an sunt aruncate în ocean peste 600.000 de plase de pescuit.

SamsungFoto: Hotnews

Presa a scris pe larg că vor fi trei telefoane în noua serie Galaxy: Galaxy S22, Galaxy S22 Plus și Galaxy S22 Ultra. Sursele mai spun că S22 va avea ecran de 6,1 inci, versiunea Plus va avea 6,55 inci, iar modelul de top Galaxy S22 Ultra va avea ecran de 6,8 inci, dar și design în stilul Note 20 și suport pentru S-Pen. Se pare că din cauza scumpirii unor componente și prețurile pentru seria S22 vor fi cu aproximativ 100 de dolari mai mari față de S21. Samsung nu a dat încă informații despre noile telefoane.

Samsung spune că va încorpora materiale plastice din ocean reutilizate în întreaga sa gamă de produse, începând cu noile dispozitive Galaxy, care vor fi prezentate pe 9 februarie în cadrul evenimentului Unpacked.

”Samsung Electronics a dezvoltat un material care dă o nouă viață plasticelor din ocean, acestea fiind încorporate în diferite dispozitive Galaxy. Plasele de pescuit aruncate în ocean sunt apoi reutilizate”, spune compania.

Pentru că rămân în oceane timp de secole, aceste „plase fantomă” sunt responsabile pentru distrugerea vieții marine, a recifelor de corali și a habitatelor naturale, ba chiar ajung și în sursele noastre de hrană și apă.

Aceste plase de pescuit aruncate perturbă echilibrul delicat al mediului într-un ritm alarmant și există mai multe acțiuni în câteva locuri ale lumii pentru colectarea lor.