​Google va urma exemplul Apple și a anunțat miercuri că lucrează pentru a lua măsuri de limitare a cantităților de date ce vor putea fi partajate pe smartphone-urile cu sistemul de operare Android. Google a promis însă că aceste schimbări nu vor veni brusc, iar tehnologia de tracking din prezent, folosită de advertiseri, va fi în vigoare până în 2024.

GoogleFoto: Michael Vi, Dreamstime.com

Google promite un nou sistem de targhetare publicitară care va limita cantitatea de date ce va fi partajată cu terțe părți sau între aplicații.

„Scopul nostru cu acest nou sistem este să dezvoltăm soluții de publicitate eficiente și care să îmbunătățească confidențialitatea, utilizatorii știind că informațiile lor sunt protejate”, spune compania, menționând că această inițiativă va fi aplicată în câțiva ani.

Anthony Chavez, vicepreședinte la divizia Android, a declarat într-un interviu înainte de anunț că este prea devreme pentru a evalua potențialul impactul al schimbărilor Google, care sunt menite să limiteze partajarea datelor între aplicații și cu terțe părți. Dar el a subliniat că scopul companiei a fost să găsească o opțiune de confidențialitate pentru utilizatori, permițând totodată dezvoltatorilor să continue să obțină venituri din publicitate.

Modificările anunțate de Apple în primăvara lui 2021 au avut un impact profund asupra companiilor tech care și-au construit afaceri pe așa-numita publicitate direcționată (targeted advertising).

Modificările aduse de Apple la sistemul său de operare le oferă utilizatorilor posibilitatea de a alege să împiedice aplicațiile să le urmărească activitatea online pentru reclame, ceea ce îngreunează activitatea agenților de publicitate care se bazează pe date pentru a dezvolta noi produse și a-și cunoaște piața.

Schimbările de la Google și Apple sunt semnificative, deoarece publicitatea digitală bazată pe acumularea de date despre utilizatori a stat la baza internetului în ultimii 20 de ani. Dar acel model de afaceri se confruntă cu mai multe provocări, deoarece utilizatorii au devenit mai suspicioși cu privire la colectarea masivă de date, pe fondul neîncrederii generale față de giganții tehnologiei.

Diferența de abordare dintre Apple și Google se explică și prin modul în care fiecare companie își câștigă cea mai mare parte a venituriloe. Apple generează cea mai mare parte a veniturilor din vânzarea de dispozitive, în timp ce Google își câștigă banii în mare parte din vânzarea de publicitate digitală și poate fi mai înclinată să ia în considerare nevoile advertiserilor.

Google a promis miercuri că va menține până ân 2024 tehnologia de tracking de pe telefoanele cu Android pe care se bazează advertiserii. Google a spus că va anunța cu mult timp înainte de a elimina ceea ce este cunoscut sub numele de AdId, dar compania va începe imediat să caute feedback cu privire la alternativele propuse, despre care Google a spus că urmăresc să protejeze mai bine confidențialitatea utilizatorilor și să reducă tehnicile ascunse de supraveghere.

Google AdID (Google advertising ID) este un identiifcator de terminal (device identifier) care le permite advertiserilor să urmărească în mod anonim activitatea userilor pe terminalele cu Android. I se mai spune și GAID (de la Google advertising ID).

Surse: AFP, New York Times, Reuters