TikTok este tot mai adesea folosit pe post de motor de căutare, mai ales dacă vrei să găsești lucruri legate de tutoriale, limbi străine sau mâncare. TikTok are un public tânăr care vede altfel lucrurile și nu prea mai are chef să caute prin pagini de rezultate cu mult text într-un motor clasic de căutare. Cum a ajuns TikTok aici și de ce a ajuns. Ce găsești dacă dai la căutare câteva cuvinte foarte populare?

TikTokFoto: Boumenjapet | Dreamstime.com

De la mai nimic la un miliard, în timp record

Facebook a avut nevoie de aproape nouă ani să ajungă la un miliard de useri, Instagram a avut nevoie de opt ani, iar WhatsApp, de șapte ani. Rețeaua TikTok, celebră pentru video-urile scurte cu adolescenți, a izbutit să ajungă la un miliard în doar cinci ani, în vara lui 2021, deși a avut multe obstacole în față. Cum a reușit? O multitudine de lucruri au avut o însemnătate mare, de la algoritmi, până la creșterea internetului.

De ce a avut TikTok așa mult succes

  • A mizat pe faptul că tinerii nu au cheful și răbdarea să se uite la clipuri lungi, așa că a devenit super-popular cu clipuri de câteva secunde, dar care îți captează atenția.
  • Este o aplicație 100% vizuală unde au succes clipurile interesante și amuzante.
  • TikTok a venit la momentul potrivit și a speculat ce voiau tinerii să vadă. Algoritmi extrem de performanți le tot servesc unul după altul diverse filmulețe scurte. Algoritmii „învață” repede preferința fiecărui user și reușesc să anticipeze cu mare succes ce vor să vadă. Urmarea este că tinerii se vor desprinde tot mai greu de aceste aplicații.
  • Algoritmul este extrem de bine gândit, astfel că „învață” ce îți place încă din primele secunde și apoi, în aplicație, nu prea ai pe ce link-uri externe să faci click, așa că nu prea ai motive să părăsești aplicația.
  • Clipurile sunt ușor de făcut și ai de unde alege filtre și fond muzical, fără a fi nevoie să ai cunoștințe tehnice.
  • Adolescenți care nu și-ar fi închipuit niciodată că vor deveni virali au reușit asta prin clipuri amuzante, interesante sau/și utile/
  • Gradul de moderare este foarte redus, astfel că pot fi postate lucruri care pe alte rețele ar fi scoase. TikTok = libertate aproape deplină pentru mulți dintre fanii săi.
  • Aplicația a generat o serie de trend-uri, iar multele provocări lansate pe rețea, unele dintre ele periculoase, au adus useri noi și au generat multe clipuri virale.

Aplicația TikTok a fost lansată în septembrie 2016, în China, sub numele de Douyin (vibrații). Din 2017, rețeaua socială s-a extins la nivel internațional sub numele de TikTok. Aceasta a atras mai ales publicul tânăr, care se plictisește repede și i-a pus „în priză” pe cei de la Facebook care și-au văzut vârsta medie a user-ilor crescând și ar vrea cu orice preț să atragă mulți adolescenți pe rețea.

TikTok avea 300 milioane de useri în 2018 și a trecut de un miliard în vara lui 2022. Nu există cifre oficiale, dar se estimează că SUA are 136 milioane de useri TikTok, Indonezia are 99 de milioane și Brazilia are 74 milioane. Top cinci este completat de Mexic și Rusia. Din Europa, Regatul Unit ar sta cel mai bine, cu 23 de milioane.

De ce a crescut TikTok atât de repede: în primul rând a contat mult faptul că internetul a crescut, la fel și numărul de tineri care au telefon mobil în diversele țări ale lumii. În prezent, peste 5 miliarde de oameni au intrat cel puțin o dată pe internet, în timp ce în 2016 doar 3,4 miliarde făcuseră asta.

Foto Charnsitr, Dreamstime.com

TikTok a crescut și fiindcă formatul video este foarte popular: clipuri scurte, distractive, pe diverse teme. Au fost exact ce voiau să vadă tinerii, mulți dintre ei neavând timp sau chef să citească cărți sau articole consistente. TikTok arată ce mare putere are video-ul.

În plus, TikTok este faimoasă pentru algoritmul său extrem de bine gândit, care dă cu o foarte mare eficiență sugestii de clipuri pentru a-i ține pe privitori „lipiți” de ecran cât mai mult timp. Algoritmul TikTok este unul dintre cele mai bine gândite din toată industria tech.

TikTok are și o bază vastă de efecte speciale, un catalog muzical extins și o bază de „unelte” de realitate augmentată.

A contribuit și pandemia, perioadă în care cei tineri au stat mult mai puțin pe afară și mult mai mult în interior, la ecrane, iar numărul de useri și de descărcări a crescut puternic pentru TikTok în ultimele 24 de luni.

Totul este și mai interesant dacă ținem cont că TikTok a avut vremuri grele, fiind la un pas de a fi interzisă total în SUA și primind interdicții în țări precum India, Banghladesh sau Pakistan.

Cum a evoluat durata maximă a unui clip pe TikTok

2016: 15 secunde

2017: 60 secunde

2021 (iulie): 3 minute

2022 (martie): 10 minute

TikTok a devenit un concurent și mai aprig pentru YouTube când a ridicat limita maximă de lungime a unui clip. Deși cei mai mulți useri se uită în medie sub 2 minute la un clip, sunt cazuri în care trei minute nu sunt suficiente, dacă este un tutorial pentru ceva anume sau dacă sunt explicate lucruri mai ample. Unii creatori împărțeau clipurile pe mai multe „bucățele” de câte 3 minute lungime.

Autentic, distractiv și bun pentru business

TikTok a avut succes la tineri pentru că este o aplicație mult mai simplă și mai distractivă decât YouTube, Google sau Instagram. Clipurile nu pot fi de zeci de minute, cum este pe YouTube, astfel că trebuie să prezinți informația, sau ceva simpatic, or interesant, încă din primele secunde. Nu o poți „lungi” pe TikTok, ci trebuie să captezi atenția instant cu ceva, altfel nu ai nicio șansă.

Tot mai multe afaceri mici din România au intrat în ultimii doi ani pe TikTok și au reușit să ajungă la publicul de sub 30 de ani, public la care pe Facebook ar fi putut ajunge doar plătind promovare.

Oamenii nu intră pe TikTok pentru a vedea reclame sau pentru a cumpăra ceva, dar dacă diverse afaceri au reușit să publice clipuri informative, dar și distractive, firmele au descoperit că TikTok le aduce clienți, fără ca acei clienți să fie chinuiți cu publicitate pentru a cumpăra ceva.

Algoritmii TikTok îi răsplătesc pe creatorii de conținut, dar un lucru important este să postezi des, cel puțin o dată pe săptămână, pentru a menține atenția urmăritorilor.

Când TikTok este un nou Google

Presa americană (spre exemplu New York Times, USA Today, The Verge) a scris în ultimele săptămâni că tinerii folosesc tot mai des TikTok pe post de motor de căutare, iar acest lucru a fost evidențiat și de declarațiile unor directori ai Google. TikTok are cel mai tânăr public dintre toate aplicațiile mari și nu este de mirare că acest public este dornic să caute acolo orice le trece prin minte.

Tinerii caută pe TikTok, găsesc informații în diverse video-uri, dar de multe ori nu se duc pe Google pentru a verifica dacă aceste informații sunt corecte, ci le „validează” din comentariile de la clipuri. La cele mai populare video-uri sunt și peste 10.000 de comentarii.

Evident că asta înseamnă că, nu de puține ori, userii ajung să fie dezinformați și o serie de rapoarte au arătat că pe TikTok s-a răspândit cu viteză fenomenul fake news și diverse teorii ale conspirației. Nu degeaba politicieni din mai multe țări au o prezență intensă pe TikTok, încercând să aducă la vot un public care altfel nici nu s-ar fi gândit să vină să pună ștampila.

Mai este o problemă de ordin psihologic. Tot mai mulți copii nu mai au răbdare să se uite la filme lungi sau la clipuri mai lungi de YouTube, ci preferă aplicații stil TikTok care le servesc neîncetat filmulețe scurte. Tot mai mulți psihologi avertizează că acest lucru va afecta vizibil comportamentul copiilor în viața de zi cu zi, care le va părea tinerilor tot mai plicticoasă, în comparație cu aplicațiile stil TikTok.

Cei de la TikTok știu bine că userii folosesc tot mai des aplicația pe post de motor de căutare și testează diverse lucruri legate de „search”. Spre exemplu, în Asia de sud-est este testat un feed cu conținut local, astfel încât oamenii să poată găsi evenimente și companii din zona lor. Este testat și un „tool” care identifică în comentarii cuvinte cheie, pentru a fi apoi îmbunătățite rezultatele afișate atunci când cauți ceva.

Lucruri la care TikTok poate fi un excelent motor de căutare

La ce lucruri este TikTok foarte bun în a afișa rezultate? Rețete, review-uri de restaurante, felurite tutoriale sau învățarea de limbi străine. Populare sunt și clipurile în care user-ilor li se arată cum să ajungă din punctul A în punctul B, în orașe celebre (spre exemplu cum să ajungi de la aeroportul din Barcelona la Sagrada familia, cu transportul public.

TikTok este util și la întrebări de genul „how to..”, cum să faci diverse lucruri, de la a repara o chiuvetă, până la a monta un suport de bicicletă pe mașină. La genul acesta de întrebări sunt multe mai multe rezultate dacă este o căutare în limba engleză.

Merge bine și căutarea pentru diverse haine, pe ideea „cu ce să îmbrac la bal/nuntă/carnaval? și sunt clipuri în care, atât bărbați, dar mai ales femei, s-au filmat în magazine, probând o mulțime de haine.

În plus, orice ai căuta pe TikTok vei da de clipuri distractive, de unele nebunești, dar și de unele absurde. Cert este că nu este un loc sobru unde sunt afișate niște pagini cu text.

Ar fi exagerat să spunem că TikTok devine un nou Google, dar cert este că aplicația chinezilor de la ByteDance are câteva atuuri și la partea de căutare

Ce găsești dacă pe TikTok cauți diferiți termeni

Sarmale:

- clipuri în care ți se arată cum se prepară

- mici „review-uri” despre ce gust au sarmalele la caserolă, cumpărate din supermarket

- clipuri ASMR în care diverse fete mănâncă sarmale

- filmulețe de la diverse restaurante unde oamenii gustă sarmalele și le dau note

- tot felul de sarmale deosebit preparate, cum ar fi „sarmalele vegane”

- o bună parte dintre clipuri au manele drept fundal muzical

Restaurante Brașov

- o mulțime de clipuri filmate în diverse restaurante. Oamenii spun ce le-a plăcut și ce nu, sunt imagini cu interiorul sau chiar și cu drumul către restaurant

- În multe video-uri oamenii se filmează mâncând feluri mai deosebite, cum ar fi ciorbă în pâine, sushi, mâncăruri săsești sau fructe de mare mai deosebite. Userii povestesc cât i-a costat, cât au lăsat bacșiș, cum a fost servirea.

Scrisoare de intenție

- În multe clipuri se explică, în viu grai sau prin grafică, pașii importanți pentru o scrisoare reușită

- sunt și clipuri cu glume, dar și de la emisiunea iUmor

Black Friday România

- În cele mai multe clipuri userii arată ce au cumpărat, filmează ecranul de la laptop sau fac unboxing, scoțând produsele din cutie

- Sunt și clipuri filmate de curieri în depozite, cu „munții” de colete în spate

- Nu lipsesc clipurile cu cei care râd de oamenii care au luat „țepe” de Black Friday, crezând că vor face o mare afacere.

Lecții de engleză

- Sunt multe clipuri în care diverși oameni pronunță cuvinte și fraze și explică o mulțime de noțiuni. Căutând mai în detaliu puteți găsi lecții pentru diverse situații.

- Este valabil și pentru limbi precum spaniola, germana sau franceză.

- Este și un mod prin care diverse școli de limbi străine se promovează.

Bacalaureat

- în multe clipuri se dau sfaturi despre cum să înveți eficient pentru BAC

- în altele sunt filmate reacțiile elevilor când au aflat nota de la BAC

- sunt și clipuri în care elevii glumesc pe seama diverselor romane, dau note fictive, aruncă manualele sau spun cât de silă le este să învețe.

- Sunt și clipuri în care unii citesc fragmente din comentariile literare ale diverselor romane sau poezii.

Dacia Duster

- multe clipuri în care oamenii filmează interiorul mașinii, descriu ce fac diversele butoane și fac demonstrații cu ce lucruri încap în portbagaj.

- clipuri de la volan, fie la viteză mare, cu drift-uri sau urcând o pantă abruptă

- clipuri despre cum a evoluat mașina din 2010 până în prezent

Apple iPhone 14

- cele mai multe sunt clipuri de unboxing

- cele mai radicale sunt acelea în care oamenii le testează rezistența, lovindu-le cu obiecte dure sau punându-le în apă

- altele lauda o trăsătură care i se pare user-ului mai reușită (spre exemplu camera și pozele făcute pe timp de noapte)

- sunt și clipuri glumețe în care userii TikTok spun că nu este aproape nicio diferență între iPhone 13 și iPhone 14.

România - Finlanda

- Cele mai multe clipuri arată imagini cu golurile

- Altele sunt cu oameni care puneau pariu despre scorul final. Cineva promisese că se va tunde dacă bate România. Nu a fost nevoie...

Sursa foto: Dreamstime.com