Meta (Facebook) a anunțat că va renunța la 11.000 de angajați, adică 13% din efectivele totale, după ce rezultatele financiare au fost tot mai slabe și valoarea de piață a companiei a scăzut cu peste 70% în ultimul an. Mark Zuckerberg a descris momentul ca fiind unul care vine „cu cele mai dificile schimbări din istoria companiei” și spune că își asumă lucrurile pe care le-a calculat greșit.

Facebook - MetaFoto: Sergei Elagin, Dreamstime.com

„Este un moment trist, aici nu există îndoială”, a scris Mark Zuckerberg în mesajul trimis angajaților, admițând că a greșit când a crezut că va continua creșterea din pandemie, când multe lucruri s-au mutat online. „M-am înșelat și îmi asum responsabilitatea”.

El a adăugat că veniturile companiei au fost mult mai mici decât s-a așteptat, din cauza crizei macroeconomice, din cauza competiției tot mai puternice și din cauza scăderii pieței de publicitate.

Meta va lua și alte măsuri de reducere a costurilor, una fiind reducerea bugetelor pentru micile avantaje și atenții oferite angajaților: așa-numitele „perks”. În plus, se va renunța la o parte din spațiile de birouri și spațiile vor fi folosite mai judicios.

În acest context, Meta a decis să „înghețe” angajările și în primul trimestru din 2023.

Facebook a tot angajat oameni, crescând efectivele cu 27.000 în 2020 și 2021, și cu 15.000 în primele nouă luni din 2022. Acum, în premieră, anunță disponibilizări masive.

Facebook are o capitalizare de piață de 255 miliarde dolari, iar în septembrie 2021 era la peste 1.000 de miliarde dolari.

Cum a evoluat numărul de angajați Facebook (Meta) - date statista.com

2005: 15

2008: 850

2010: 2.100

2013: 6.300

2015: 12.700

2018: 35.500

2020: 58.000

2021: 71.900

2022: 87.000 ( septembrie)

Cum a crescut și coborât capitalizarea Facebook (dolari) date ycharts.com

mai 2012: 71 miliarde

martie 2014: 163 miliarde

septembrie 2015: 260 miliarde

iunie 2017: 400 miliarde

octombrie 2017: 500 miliarde

iulie 2018: 600 miliarde

decembrie 2018: 384 miliarde

martie 2020: 426 miliarde

august 2020: 836 miliarde

ianuarie 2021: 715 miliarde

septembrie 2021: 1.080 miliarde

februarie 2022: 574 miliarde

iunie 2002: 443 miliarde dolari

septembrie 2022: 367 miliarde dolari

Noiembrie 2022: 235 miliarde dolari

Sursa foto: Dreamstime.com