Echipa lui Elon Musk a contactat investitorii pentru a obţine noi fonduri pentru platforma sa de socializare Twitter, aflată în dificultate, a spus unul dintre investitori, scrie News.ro.

Elon MuskFoto: STR-NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia Images

Ross Gerber, preşedinte şi CEO la Gerber Kawasaki Wealth & Investment Management, a declarat pentru Reuters că a fost contactat de un reprezentant al lui Musk pentru a oferi mai multe acţiuni la acelaşi preţ, 54,20 de dolari, pe care Musk l-a plătit în octombrie pentru a prelua compania.

Jared Birchall, directorul general al biroului familiei lui Elon Musk, a contactat potenţialii investitori săptămâna aceasta, a informat vineri platforma de ştiri Semafor, citând două persoane familiare cu efortul de strângere a fondurilor.

Twitter şi Musk nu au răspuns solicitărilor Reuters de comentarii.

Twitter s-a confruntat cu un exod al agenţilor de publicitate, pe fondul îngrijorărilor cu privire la abordarea lui Musk în ceea ce priveşte controlarea tweet-urilor, ceea ce a afectat veniturile şi capacitatea companiei de a plăti dobândă pentru datoria de 13 miliarde de dolari pe care Musk şi-a asumat-o pentru a cumpăra compania de social media.

Musk a mai vândut acţiuni ale Tesla în valoare de 3,6 miliarde de dolari, la începutul acestei săptămâni, ceea ce face ca acţiunile companiei de vehicule electrice vândute în acest an să fie în valoare de aproape 40 de miliarde de dolari.