​Microsoft și-a anunțat oficial intrarea în „cursa” inteligenței artificiale în căutare online și va integra tehnologia din spatele chatbot-ului ChatGPT pe motorul de căutare Bing. Utilizatorii vor putea întreba lucruri concrete și ar trebui să primească răspunsuri pertinente. Google a anunțat recent că va deschide accesul publicului la un chatbot denumit Bard.

The new BingFoto: Microsoft

Satya Nadella, CEO al Microsoft, spune că suntem în fața unui moment de referință în istoria internetului, explicând că această tehnologie va schimba în bine interacțiunea cu diversele software-uri. Nadella spune că momentul poate fi pus, la capitolul importanță pentru istoria tech, alături de apariția primelor browsere web și a gadget-urilor mobile.

Userii vor putea adresa întrebări mai complexe și ar trebui să primească răspunsuri directe, dar pentru un timp numai un număr mic de oameni vor putea testa tehnologia, pe browserul Edge. Clar că răspunsurile vor fi mai bune cu timpul.

Microsoft a vorbit despre „the new Bing”, adică noul motor de căutare Bing ce va fi transformat de apariția acestei tehnologii care va permite „discuții” directe și răspunsuri la obiect la întrebări de multe tipuri.

Rămâne de văzut cum se va descurca Bing și dacă interogările vor duce la răspunsuri utile. O mare deosebire față de celebrul ChatGPT este că Bing va avea acces la internet și va putea răspunde și la întrebări din actualitate.

Este clar că la unele întrebări răspunsurile „new Bing”, deși vor suna bine gramatical, vor avea erori factuale, iar acest lucru a fost dovedit și de primii jurnaliști americani care l-au testat. La acest aspect se va lucra, fiindcă este unul sensibil pentru orice companie ce lansează un chatbot pentru publicul larg.

Șeful Microsoft a spus în ianuarie că planul este ca programe de AI precum ChatGPT să fie integrate în toate produsele companiei. Microsoft a investit și va mai investi în OpenAI, compania care a dezvoltat chatbot-ul despre care s-a vorbit enorm la final de 2022.

ChatGPT a fost „antrenat” pe cantități uriașe de date, însă NU are acces la web în timp real și nici la informații mai noi decât din a doua parte a lui 2021.

Cei de la OpenAI, compania care l-a dezvoltat, spun că chatbot-ul nu oferă mereu răspunsuri corecte și sfatul este să verificați orice informație, nu să o luați de bună.