​Google, care în ultimul deceniu a dezvoltat mai multe tehnologii pentru AI și cercetătorii au publicat numeroase lucrări în domeniu, riscă să-și piardă avantajul în fața comunității open-source, avertizează un inginer al companiei. Google a lansat în ultimii ani multe tehnologii esențiale de AI, însă OpenAI cu ChatGPT a fost compania care a pus un chatbot la dispoziția publicului larg.

Google BardFoto: Waingro | Dreamstime.com

Bloomberg a relatat pe larg despre o comunicare postată pe sistemul intern al Google de către un inginer pe nume Luke Sernau, textul fiind publicat la început de aprilie și discutat intens în companie.

Ideea principală exprimată de Sernau este că Google, după ce a dezvoltat în premieră modele de AI și a făcut publice descoperirile, riscă să-și piardă avantajul acumulat în toți anii în fața comunității open-source, unde multe companii mici lucrează cu viteză mare și dezvoltă totul cu o rapiditate nemaivăzută.

Autorul spune că în comunitatea open-source inginerii dezvoltă modele de AI care rivalizează la capitolul calitate cu cele dezvoltate de giganții tech. Diferența este că aceste modele dezvoltate de comunitatea open-source sunt mai ieftin de construit și pot fi puse la dispoziția clienților mult mai rapid, așa că reprezintă o reală amenințare.

Google a anunțat în februarie un chatbot denumit Bard, dar a fost cea mai prudentă lansare din istoria companiei, fiind clar sub presiunea succesului ChatGPT. Google avea de gând să lanseze Bard, însă nu așa de repede. Mai mulți ingineri importanți de AI au plecat de la Google în ultimul an, spre companii mai mici care doreau să dezvolte mult mai rapid diverse modele și sisteme de AI.

Sernau spune că Google trebuie să colaboreze și cu cercetători din afara companiei și să treacă la un model de mai mici dimensiuni și mai „agil”, pentru a putea ține pasul cu aceste dezvoltări rapide.

Google a lansat în 2017 un element esențial ce va sta la baza mai multor tehnologii de AI: arhitectura Transformers. Vorbim despre modele de limbaj natural ce încă de acum peste cinci ani erau utilizate în principal pentru a rezolva probleme de procesare a limbajului natural, cum ar fi traducerea automată, generarea de texte sau răspunsuri la întrebări.

Google a dezvoltat un chatbot încă de acum mai bine de doi ani, dar NU l-a lansat pentru publicul larg, fiindcă tehnologia nu este încă finisată, ar fi fost prea riscant și ar scădea veniturile din publicitate.

Și șeful Google spunea în 2022 că lansarea unui chatbot reprezenta un „risc reputațional” pentru companie, dar Google anunța în 2021 LaMDA, o tehnologie de procesare a limbajului natural ce are capacitatea de a înțelege mai bine intențiile și contextul discuțiilor dintre oameni.

Sursa foto: Dreamstime.com