Rezultatele financiare ale Yahoo! din primul trimestru, care vor fi prezentate marti, vor reprezenta un factor major in negocierile cu Microsoft, in conditiile in care se apropie termenul limita fixat pentru acceptarea ofertei de preluare avansata de producatorul de software, de 42 miliarde dolari, transmite agentia Reuters, citata de Mediafax.

In plus, rezultatele favorabile obtinute de Google in primul trimestru, cu o crestere a profitului net de 31%, la 1,31 miliarde de dolari, ar putea ajuta Yahoo! in eforturile sale de a obtine o oferta mai mare de preluare, probabil din partea Microsoft, intrucat reprezinta o dovada a soliditatii pietei de publicitate online.

Microsoft a pus sub semnul intrebarii valoarea Yahoo!, pe fondul problemelor economice din Statele Unite, dar rezultatele Google ar putea sustine eforturile furnizorului de servicii online de a obtine o oferta mai ridicata.

"Singurul lucru care ar putea determina Microsoft sa-si imbunatateasca propunerea ar fi rezultatele financiare bune ale Yahoo!", a declarat Ross Sandler, analist la RBC Capital Markets.

Yahoo! anticipeaza pentru primul trimestru venituri nete de 1,28-1,38 miliarde dolari, in timp ce analistii estimeaza 1,32 miliarde dolari.

Compania a respins in februarie oferta de preluare avansata de Microsoft, care evalueaza compania la 42 de miliarde de dolari, intrucat o considera insuficienta, iar membrii conducerii cauta diverse alternative pentru a se apara impotriva unei eventuale preluari ostile.

Google a finalizat, in martie, preluarea companiei de publicitate pe Internet DoubleClick, pentru 3,4 miliarde de dolari, ceea ce ii consolideaza pozitia fata de Yahoo! si Microsoft pe piata publicitatii online.