La ce s-a gandit seful Microsoft cand a fost atacat cu oua la Budapesta? Sa-si pastreze costumul curat!
Studentul protestatar a aruncat trei oua in seful celei mai mari companii software din lume, in timpul unui discurs pe care Ballmer l-a sustinut luni, la universitatea Corvinus din Budapesta.
Ballmer a declarat joi ca mai tarziu i s-a spus ca studentul era suparat din cauza unei licitatii organizate de guvernul maghiar, licitatie in care Microsoft nu avea nici un amestec.
"Am crezut ca era o gluma, poate vreo farsa din partea cuiva din universitate. Apoi am auzit un sunet Boom! si mi-am zis Ups!, am o problema!", a spus Ballmer in timpul vizitei sale in Praga, la trei zile dupa incidentul din Ungaria.
"M-am gandit imediat ca trebuie sa pastrez curat acest costum si de aceea m-am ascuns sub masa. Ouale nu se curata usor", a spus Ballmer.
Studentul furios a strigat catre Ballmer ca Microsoft fura de la poporul maghiar. El a strigat: "Sa ne dai banii inapoi imediat!".
Protestatarul a iesit din sala mormaind, lumea i-a facut loc cu amabilitate, iar pe tricoul sau se vedea scrijelit "Microsoft = corruption". Ballmer nu a parut socat de atac si a ras, spunand "A fost o intrerupere amicala, mi-a rupt sirul gandurilor".
Ballmer nu e primul sef al Microsoft care e atacat in public. Fondatorul Bill Gates a primit acum noua ani o placinta peste fata.

K2 - Povestea ”muntelui sălbatic” - Tragedii și victorii pe un monument fantastic din piatră, zăpadă și gheață
Adele, The Cure, Drake și alții. Ce albume așteptăm odată cu revenirea industriei muzicale în 2021
INTERVIU Cum ne ferim de conspirațiile pe seama vaccinului anti-COVID: Fiecare reacție adversă cunoscută până acum e exagerată de conspiraționiști. Ți se dă de înțeles că vei păți cu certitudine acel lucru
VIDEO Vlog-ul lui Cristian Presură: Cum combat experții în Sănătate principalele temeri legate de vaccinul anti-Covid
Vaccinarea profesorilor rămâne prioritate doar în vorbe / Sindicate: Nu pot să se programeze, unora le este teamă să meargă la școală nevaccinați / Cazul concret a două învățătoare
Afacere păguboasă pentru stat: Peste 90 de milioane de măști din Vietnam zac într-un antrepozit vamal, fără prea mari șanse de a mai fi folosite
Ghidul înregistrării unei persoane juridice în platforma de vaccinare anti-COVID: Cine si cum poate programa la vaccinare angajații unei firme
„Cel mai greu proiect de infrastructură al României”. Drulă: „Sunt atât de multe tâmpenii făcute pe acest proiect” / Detalii despre Autostrada Unirii A8
Chestia asta cu costumul este o mascarada. Si-a dat si el seama ca a fugit prea repede sub masa. Daca era un nebun inarmat cu o pusca ? Nu cred ca ar fi sarit Steve Balmer sa isi apere audienta, asa cum a facut profesorul american de origine romana Liviu Librescu.
Am mai facut rost de bani si mi-am luat "laptop", cu "WIN Home" la pachet. L-am vandut, fara cd-ul Win Home, sa-mi iau unul mai bun, "notebook"
Asta nou a venit cu "Linux". Tot cu licenta, dar eu, fiind mai batran am instalat win-ul meu de casa cu licenta si nu ma mai pot inregistra.
Intrebarea mea e: eu as arunca cu oua ?
Ce imi place cum gandesc unii oameni. Apropo: stiati ca Microsoft este firma de software, nu casa de ajutor reciproc. Iar cand dvs cumparati un produs, cand ii taiati banda de plastic de pe cutie (stati ca am uitat ca l-ati luat piratat), scrie: "Taiarea acestei protectii inseamna acordul explicit la termenii si conditiile de licenta." Poate nu v-a spus nimeni ca nu sunteti obligat sa deschideti continutul. Il puteti duce inapoi la magazin si vi se returneaza banii.
Ca sa fie clar: nici eu nu sunt de acord cu politica Microsoft. Dar incep sa fac alergie la sintagma "romanului sarac lipit dar cu laptop". Dvs vreti sa fiti si satisfacut si cu banii in buzunar.
Recomand la toti oamenii care s-au saturat de upgrade-uri fortate (asa cum a patit utilizatorul Duduro) sa treaca pe platforma Linux.
Acest mesaj a fost scris de pe Ubuntu Linux 8.04 - deci se poate.
Apropo: si dvs de pe Linux (ca si mine) am acceptat implicit licenta GNU. Si mai mult, softul este oferit fara garantii implicite sau explicite (cititi licenta). Noi ce sa facem ? Sa venim pe forumul asta si sa plangem ca nu merge vreun driver si ca trebuie sa il scriem singuri ?!?!?
Daca la liceu ai fi facut macar 1 an un curs linux nu cred ca ai mai fi vorbit de rau despre acest sistem. Probabil si tu esti unul dintre nefericitii care nu au avut access la un curs de linux din cauza spagilor pe care le-a dat Microsoft la ministerul educatiei. Daca ti se pare windows mai bun, e doar pentru ca nu ai facut niciodata un curs serios de linux...si ti se par normale lucrurile cum sunt in windows. Daca ai fi inceput cu linux si apoi ai fi aflat despre windows ti s-ar fi parut la fel.
Sa stii ca in Europa de vest se fac intensiv in scoli cursuri de Linux. Gandeste-te si tu ca in cazul in care nu vrei sa te joci pe calculator un sistem linux este echivalent cu unul windows...adica fac cam acelasi lucru.
Si mai calculeaza si tu, cateva milioane de licente windows+office a cate 400-1000$ perechea...daca banii astia ar ramane in tara, cate s-ar putea face de ei...cate lucruri s-ar putea cumpara de ei, cum ar ajuta deficitul. Crezi ca aia din Germania sau Franta sunt prosti de isi antreneaza elevii pe linux ?
Dar oricum nimic din toate astea nu are de-a face cu subiectul articolului.
Da, si conditiile de licenta sunt in plic, nu le poti citi daca nu rupi acel sigiliu :)) Buna gluma nu.
I Hate M$
Iar dupa taierea respectivei protectii vei citi in randurile de licenta:
"Tocmai v-ati dat acordul pentru donarea unui rinichi ! Multumim pentru donatie ! Maine venim sa il ridicam: sa nu mancati mult de dimineata ;)"
I also hate M$
Acum spuneti sincer: ati cumparat vreodata un soft cu licenta ;) ?
As fi putut sa scriu de pe laptop, de pe OS X 10.4 Tiger, insa numai desktopul era deschis la aceasta ora. Celelalt, laptopul, este in sleep mode over the weekend. In timpul saptamanii (de vreo 12 luni sta treaz si hiberneaza, alternativ.)