BitDefender: Atacurile phishing vor creste de zece ori in Romania in 2009

de Vlad Barza     HotNews.ro
Miercuri, 12 noiembrie 2008, 13:48 Economie | IT


Numarul atacurilor informatice tip phishing va creste de zece ori in Romania in anul 2009, la aproape 300 de actiuni, dupa ce in acest an, totalul s-a apropiat de 30 de atacuri, iar pierderile generate vor fi mai mari, ca urmare a majorarii numarului utilizatorilor de servicii online banking.

"Daca anul trecut au fost zece atacuri de tip phishing in Romania, iar anul acesta numarul a crescut de aproape trei ori, pentru 2009 ne asteptam la o crestere de zece ori. In 2008, aproape jumatate din atacurile phishing au avut loc asupra unei singure banci. Apreciem ca pierderile cauzate de acestea se vor majora, pentru ca sunt din ce in ce mai multi utilizatori ai serviciilor online banking", a declarat, miercuri, Catalin Cosoi, senior researcher al producatorului de solutii de securitate informatice BitDefender.

El a adaugat ca Romania este intre primele zece tari care gazduiesc site-uri clona.

In primul semestru al acestui an, la nivel mondial au avut loc 45.000 de atacuri informatice tip phishing, iar 95% au fost asupra a zece institutii financiare, a precizar Razvan Visan, antiphishing developer la BitDefender, in cadrul conferintei "Prevenirea pericolelor IT si non-IT (securitate), organizata de Agora Media, in parteneriat cu CIO Council si Institutul Bancar Roman.

"Pentru reducerea pierderilor, nu sunt suficiente doar solutiile informatice de securitate. Toti cei care folosesc internetul trebuie educati", a mai spus Cosoi.

Atacurile phishing solicita utilizatorilor serviciilor online banking divulgarea numelui de utilizator, a parolei de acces si a seriei cardului. Bancile isi avertizeaza clientii sa nu divulge informatiile confidentiale.

Sursa: Mediafax











587 vizualizari

  • +1 (1 vot)    
    Cum va puteti proteja (Miercuri, 12 noiembrie 2008, 14:38)

    gaspy [utilizator]

    Un prim pas pentru a va proteja e sa cereti bancii dvs un dispozitiv de generat parole - asta se numeste in diferite moduri - "digipass" e unul din ele. La Noi, cel putin Unicredit Tiriac, BCR, Bancpost si Carpatica ofera sa ceva.

    Al doilea pas e sa folositi un browser ca Firefox in loc de Internet Explorer (motivele sunt prea numeroase ca sa le enumar aici).

    Al treilea pas e ca de cate ori intrati pe un site important (banca, paypal, sau ce o fi) sa verificati ca sunteti chiar pe situl bancii si nu pe o clona - invatati sa verificati certificatele sitului. Atat Firefox cat si Internet explorer afiseaza un fond verde inainte de URL-ul sitului daca e verificat.

    In fine, niciodata o banca nu va va trimite un email in care sa va ceara sa faceti login undeva pentru a vedea niste date, ceva de genul "Stimate client, pentru a verifica daca datele dvs de contact sunt corecte, va rugam faceti CLICK AICI si introduceti numele si parola" sunt intotdeauna incercari de frauda. In 99% din cazuri, cand faci click, nu esti dus la situl care trebuie, ci la o clona.

    Ar fi f.multe de spus despre securitate si cum tot mai multi romani vor avea acces la eBanking, numarul atacurilor vor creste si vor deveni tot mai sofisticate.
  • 0 (0 voturi)    
    veste buna... (Miercuri, 12 noiembrie 2008, 16:08)

    Mowgli [utilizator]

    ...pentru BitDefender, este chiar sectorul lor de piata ceea ce inseamna ca vor vinde mai mult ...sau poate vor vinde mai mult doar fiindca vestea este buna.
  • 0 (0 voturi)    
    link util (Joi, 13 noiembrie 2008, 17:13)

    Razvan [anonim]

    pe http://cert.org.ro puteti gasi informatii utile despre atacurile de tip phishing din Romania


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version