Apple sfatuieste utilizatorii computerelor Mac sa-si instaleze programe antivirus pentru a-si proteja mai bine sistemele de atacurile care s-au inmultit in ultimele luni, noteaza BBC, care citeaza un site de suport Apple. Vulnerabilitati la Mac au fost depistate de peste doi ani, insa utilizatorii au avut foarte putine probleme de securitate, in comparatie cu utilizatorii sistemelor de operare Microsoft.

Apple recomanda utilizatorilor sa instaleze unul sau mai multe din trei programe antivirus: McAfee VirusScan, Symantec Norton Anti-Virus 11 si Intego VirusBarrier. Apple isi incurajeaza utilizatorii Mac sa instaleze cat mai multe aplicatii de securitate pentru ca cei care creeaza virusi sa aiba mult mai mult de furca.

Majoritatea aplicatiilor malware sunt gandite pentru sistemele de operare Windows care sunt mult mai raspandite decat cele ale Apple. Au existat si virusi care tinteau sistemele Apple, insa majoritatea erau versiuni demonstrative care au avut impact minim asupra utilizatorilor Mac.

In ultimele luni s-a observat ca tot mai multi virusi au ca tinta sa "fure" diferite parole, in loc sa incerce sa se instaleze pe diferite computere.

Apple nu vrea ca sfatul sa fie considerat ca o dovada ca sistemul de operare de pe Mac e deodata nesigur, ci e o recunoastere ca si sistemele de operare ale Apple sunt vulnerabile la unele aplicatii web.