Akamai a publicat recent studiul State of the Internet (autentificare necesara). Studiul este realizat nu “din vorbe” sau documente publicate de diferite organizatii, ci chiar din statisticile de trafic ale Akamai. Pentru cine nu stie Akamai este cel mai mare CDN la nivel mondial, scrie Adrian Spinei pe Netuality.

Am avut surpriza sa vad Romania clasata in topul celor mai “rapide” tari din lume la nivel de broadband, anume pe locul 3. 43% dintre conexiunile romanilor la serverele Akamai s-au facut pe canale broadband capabile de viteze de transfer de mai mult de 5 Mbps. Suntem dupa Coreea si Japonia, iar urcarea in top a fost fulgeratoare datorita unei dublari a procentajului de broadband de mare viteza aparut in trimestrul 3 (iulie-septembrie 2008). Are cineva explicatia acestei interesante statistici? Ceva modificari facute in vara de catre un provider mare? (fara aceasta variatie ne-am fi clasat undeva imediat dupa top 10)

Top 10
Foto: Netuality

Este singurul top unde apare Romania in studiul Akamai. Nu suntem in top 10 nici la penetrarea broadband raportat la numarul de locuitori, dar nici la tari de origine ale atacurilor informatice de diferite tipuri (DDoS, DNS, hacking de site-uri).

Este o lovitura data perceptiei traditionale conform careia Romania este tara unde internetul merge prost si misuna de gainari cibernetici.

Sa fim oare noi consumatori normali de internet sau cei de la Akamai sunt niste incompetenti? Cum ramane cu ideea larg popularizata de confratii mei blogeri ca Romania nu va fi niciodata in vreun top in afara de clasificarile dupa o forma sau alta de furt?