Comisia Europeana a lansat o retea de sateliti pentru navigatie care va imbunatati precizia sistemelor de pozitionare prin satelit de la o medie de 7 metri la sistemul GPS din prezent, la circa 2 metri, scrie Reuters. Sistemul poate fi folosit gratuit si se bazeaza pe trei sateliti geostationari si 34 de statii terestre.

CE spune ca sistemul denumit EGNOS va imbunatati acuratetea la sol pentru sistemele GPS de la un calcul al pozitiei cu eroare de 7 metri, la un calcul cu eroare de doar 2 metri si va imbunatati si acuratetea pe verticala, pentru a ajuta pilotii la aterizari.

CE spune ca noul sistem va putea fi utilizat pentru o multime de aplicatii, de la raspandirea cu precizie maxima a ingrasamintelor in agricultura, pana la ghidarea persoanelor fara vedere.

Serviciul e furnizat de European Satellite Services Provider, un consortiu format din sapte furnizori de servicii de navigatie aeriana.

CE a tinut sa precizeze ca sistemul EGNOS lansat acum nu e un inlocuitor pentru programul complex Galileo care este in continuare de actualitate, insa va fi lansat cel mai probabil in 2014, dupa multi ani de amanare.

Galileo se vrea a fi un sistem cu totul diferit fata de GPS, investitile necesare depasesc patru miliarde euro, iar lansarea lui nu va fi inainte de 2014.