De vineri in Romania se vinde jocul FIFA World Cup South Africa disponibil pentru consolele de jocuri, la preturi intre 170 si 200 lei, anunta un comunicat al Best Distribution. Jocul cuprinde aproape 200 de echipe nationale care au participat la calificarile mondialului african si are o selectie de 35 de jucatori importanti din competitiile trecute, pentru ca gamerii sa alcatuiasca un "dream-team".

Jocul costa 199 lei in versiunea pentru XBox 360, 179 lei in varianta pentru Wii, 169 lei in varianta pentru PSP si 199 lei pentru consola PS3. Jocul contine toate cele 199 de echipe care au participat la preliminariile pentru Cupa Mondiala, nu doar cele 32 de selectionate calificate. Sunt recreate si cele 10 stadioane pe care se va juca in Africa de Sud si exista si posibilitatea de a forma echipa ideala a tutror timpurilor alegand dintre 35 de jucatori care au facut istorie la editii trecute ale Mondialelor.

Jocul este disponibil si in variante pentru iPod Touch si iPhone.

Cupa Mondiala din Africa de Sud se va tine intre 11 iunie si 11 iulie.