Finlanda a devenit la 1 iulie prima tara in care accesul la internet broadband este serviciu de baza garantat prin lege, operatorii fiind obligati sa ofere la nivel national posibilitatea accesului la conexiuni internet cu viteza de download de minim 1 Mbps, scrie AFP. Introducerea internetului de banda larga in sfera "Serviciului Universal", adica printre serviciile de baza la care au dreptul toti locuitorii unei tari, la un anumit nivel de calitate, indiferent de localizarea geografica si la tarife accesibile este o preocupare la nivel european.

De la 1 iulie operatorii finlandezi sunt obligati prin lege sa furnizeze accesul la conexiuni la viteze de download de minim 1 Mbps tuturor gospodariilor si companiilor la tarife "rezonabile", arata legea intrata in vigoare in Finlanda. Accesul la internet de mare viteza devine in tara scandinava un drept universal, alaturi de accesul la serviciile postale si la cele de telefonie.

Serviciile vor fi furnizate de 26 de operatori, iar nivelul tarifelor considerat rezonabil este de 30-40 euro/luna. Finlanda este una dintre tarile cele mai avansate tehnologic, avand, alaturi de tari precum Danemarca, Olanda sau SUA, una din cele mai mari rate de penetrare a internet-ului.

Guvernul de la Helsinki a lansat un proiect pentru conectarea tuturor gospodariilor din tara la internet de mare viteza prin cablu sau fibra optica, pana in 2015. Finlanda are o suprafata de circa 330.000 mp (cam 50% peste Romania), dar populatia este de sub 5,5 milioane.

Introducerea internetului de banda larga in sfera "Serviciului Universal", adica printre serviciile de baza la care au dreptul toti locuitorii unei tari, la un anumit nivel de calitate, indiferent de localizarea geografica si la tarife accesibile este o preocupare la nivel european.

Astfel, la inceputul lunii martie, Comisia Europeana a lansat o consultare publica pentru a constata daca actualele norme privind serviciul universal, care garanteaza accesul cetatenilor europeni la retelele de telefonie publica si la servicii precum accesul de baza la internet, ar trebui sa fie extinse si la garantarea accesului la internet de banda larga.

In Romania, in luna martie a acestui an, autoritatea de reglementare in comunicatii (ANCOM) a lansat de asemenea o consultare publica in acest sens.