​Facebook va anunta in cursul acestei saptamani ca a depasit pragul de jumatate de miliard de utilizatori, cel mai mare atins vreodata de o retea sociala, scrie PC Magazine. Numarul utilizatorilor s-a dublat intr-un an, iar SUA este singura tara in care s-a depasit nivelul de 100 milioane de utilziatori, in timp ce romanii au facut 1,5 milioane de conturi. Reteaua va da drumul unei ample campanii de marketing prin care utilizatorii vor putea descrie in ce mod Facebook le-a schimbat viata, scrie All Things Digital.

Atingerea unui numar atat de mare de utilizatori este un eveniment de care Facebook vrea sa lege si deschiderea unei campanii de marketing, Facebook Stories, prin care utilizatorii vor putea povesti in 420 de caractere in ce mod le-a schimbat viata reteaua. Se pare ca pentru inceput vor fi prezentate 200 de texte, considerate cele mai reusite de cei de la Facebook, iar apoi orice utilizator isi va putea spune povestea.

Facebook s-a infiintat in februarie 2004 iar in ultimii trei ani a crescut uimitor, ajungand sa-si dubleze numarul total de utilizatori intr-un singur an.

La sfarsit de iunie romanii aveau in total 1,55 milioane conturi pe Facebook, cu jumatate de milion mai multe decat acum trei luni. Pe locul intai se situa SUA, cu 125 de milioane de conturi, urmata de Marea Britanie cu peste 26 de milioane si Indonezia cu aproape 26 de milioane. O singura tara a mai depasit pragul de 20 de milioane, Turcia, iar in Franta, Italia si Canada s-a trecut de 15 milioane.

Facebook a starnit multe controverse, unele legate de faptul ca regulile de confidentialitate sunt insuficiente si pun utilizatorii in pericol, mai ales daca sunt adolescenti vulnerabili. Reteaua a fost criticata si fiindca le rapeste multor angajati din timpul in care acestia ar fi trebuit sa munceasca.