China Telecom a negat miercuri ca a deturnat traficul american de Internet in incidentul din luna aprilie, dupa ce un grup de experti care lucreaza pentru Congresul american a acuzat gigantul chinez ca a redirectionat datele.

In urma acestui incident, traficul de internet al corporatiilor majore si al site-urilor militare si guvernamentale americane a fost redirectionat prin China timp de 18 minute, potrivit raportului, a carei copie a fost obtinuta de Reuters.

Incidentul a avut loc in data de 8 aprilie, cand un Internet service provider (ISP) din China a publicat un set de instructiuni pentru Border Gateway Protocol (BGP) care a determinat traficul web de la aproximativ 37.000 de retele sa se ruteze spre servere din China.

Se estimeaza ca aproximativ 15% din traficul mondial de internet a fost redirectionat spre servere din China.

"Purtatorul de cuvant al China Telecom Corporation Limited a negat orice deturnare a traficului de internet", a afirmat compania, intr-o declaratie transmisa agentiei de stiri.

Comisia americana a precizat ca este dificil de precizat daca deturnarea traficului a fost intentionata sau ce cantitate de date a fost copiata sau stopata.