Autoritatile din regiunea rusa Celiabinsk vor da 10.000 de dolari softistilor care vor reusi sa "optimizeze" rezultatele afisate de motoarele de cautare, astfel incat numarul referintelor negative la adresa poluarii din regiune sa scada pe cat posibil. In multe cautari, Celiabinsk figureaza ca fiind cel mai poluat oras din lume, iar autoritatile spun ca aceasta caracterizare este nedreapta si sperie potentialii investitoti, noteaza The Telegraph.

Regiunea din centrul Rusiei a cunoscut o industrializare excesiva si poluarea a afectat masiv raurile, orasele si sanatatea a milioane de oameni. Totusi, autoritatile spun ca in motoarele de cautare apar mult prea multe referinte negative si "pun la bataie" peste 10.000 de dolari pentru cei care vor utiliza tehnici de optimizare a rezultatelor motoarelor de cautare (SEO).

Autoritaile vor ca numai 20% din mentiunile la adresa regiunii sa fie negative si vor sa dispara pe cat posibil caracterizari precum "radiatie in Celiabinsk" si "cel mai poluat oras din lume".

Tehnicile de marketing SEO sunt intens utilizate mai ales de companii care vor sa "dea bine" in rezultatele motoarelor de cautare, dar si de cele care vor ca referintele negative sa fie cat mai greu de gasit. Aceste tehnici sunt foarte controversate si multi spun ca asa-zisa "optimizare" este o manipulare ordinara promovata doar de organizatiile cu bani.

Cei din Celiabinsk spun ca o parte dintre mentiunile negative au fost puse de companii care concureaza cu cele locale si au precizat ca optimizarea pe care o doresc va fi aplicata pentru rezultatele din Google, dar si din Yandex, cel mai mare motor de cautare rusesc.