CNA a decis, joi, sa amendeze cu 10.000 de lei postul Antena 1 pentru mai multe editii ale emisiunii "Acces Direct", in care au fost facute afirmatii despre cazul disparitiei Elodiei Ghinescu, dar si despre sotul ei, Cristian Cioaca, postul incalcand viata privata a acestuia si a familiei lui, anunta Mediafax. Totodata, CNA a amendat Antena 3, cu 20.000 de lei, pentru emisiunile "Sinteza zilei" din 27 iulie si 21 august, in care moderatorul Mihai Gadea a "tipat" la doi interlocutori - Doris Mircea, purtator de cuvant al Ministerului Afacerilor Externe, si Gheorghe Stefan, sef campanie PDL Neamt.

Consiliul National al Audiovizualului (CNA) a analizat, in sedinta de joi, mai multe reclamatii primite de la Cristian Cioaca, dupa ce Antena 1 a analizat cazul disparitiei Elodiei Ghinesc in mai multe editii ale emisiunii "Acces Direct", difuzate intre 6 si 16 septembrie.

In aceste emisiuni, moderate de Simona Gherghe, s-a spus, printre altele, ca procurorii au reluat cautarile Elodiei si "vor sa-l vada dupa gratii pe sotul avocatei disparute".

"Este o minciuna faptul ca s-au reluat cautarile sotiei mele, fapt confirmat si de avocata Marilena Radu, in interventia din timpul emisiunii", spune Cristian Cioaca intr-una din sesizarile transmise CNA.

El precizeaza ca la "Acces Direct" au fost difuzate, fara acord, si imagini cu el si cu familia lui, respectiv imagini de la locuinta tatalui sau, dar si de la scoala unde invata fiul lui.

In sedinta de joi a CNA, in care au fost discutate sesizarile lui Cristian Cioaca, a fost prezenta si Mirela Bomboe, reprezentanta Antena 1. Ea a spus ca informtiile prezentate in emisiunea "Acces Direct" au fost difuzate si la alte posturi de televiziune, cazul disparitiei avocatei Elodia Ghinescu fiind, de altfel, unul de interes public.

Pe de alta parte, membrii CNA au considerat ca Antena 1 nu a respectat dreptul la viata privata al lui Cristian Cioaca si al familiei sale. Spre exemplu, Narcisa Iorga, membru al CNA, a invocat in special imaginile de la scoala la care invata copilul lui Cristian Cioaca, pe care Antena 1 le-a difuzat la "Acces Direct".

In cele din urma, CNA a decis sa amendeze postul Antena 1 cu 10.000 de lei, pentru incalcarea articolului 3, alineatul 1 din Legea audiovizualului, potrivit caruia "(1) Prin difuzarea si retransmisia serviciilor de programe se realizeaza si se asigura pluralismul politic si social, diversitatea culturala, lingvistica si religioasa, informarea, educarea si divertismentul publicului, cu respectarea libertatilor si a drepturilor fundamentale ale omului", a articolului 33 din Codul audiovizualului, potrivit carora "(1) Orice persoana are dreptul la respectarea vietii private si de familie, a domiciliului si a corespondentei. (3) Este interzisa difuzarea de stiri, dezbateri, anchete sau de reportaje audiovizuale care constituie imixtiuni in viata privata si de familie a persoanei, fara acordul acesteia", si a art. 43, alin. 1 din Cod - "Radiodifuzorii trebuie sa evite sa aduca atingere dreptului la un proces echitabil ori interesului legitim al oricareia dintre partile unor cauze aflate pe rol in justitie sau in curs de cercetare, prin comentariile si luarile de pozitie proprii sau ale invitatilor, inclusiv ale avocatilor partilor".

Tot in sedinta de joi, CNA a analizat emisiunile "Sinteza zilei" difuzate in 27 iulie si 21 august. In urma acestor emisiuni, CNA a primit doua reclamatii, una din partea purtatorului de cuvant al Ministerului Afacerilor Externe, Doris Mircea, si alta din partea deputatului PDL Dan-Radu Zatreanu.

In sesizarea transmisa CNA, Doris Mircea spune ca, pe 27 iulie, in emisiunea "Sinteza Zilei", "au fost facute afirmatii a caror veridicitate nu a fost probata cu dovezi concrete, iar informatiile prezentate in emisiune nu au facut distinctia, pentru buna informare a telespectatorului, intre situatia de drept si de fapt si opiniile moderatorului". "De asemenea, pe parcursul interventiei mi s-au adus insulte de natura sa prejudicieze imaginea mea, cat si a institutiei pe care o reprezint. Dl. Gadea a afirmat si a sugerat de mai multe ori in decursul dialogului avut in emisiune ca reprezint un partid politic din Romania, afirmatie care nu a fost probata cu nicio dovada. Fac precizarea ca, in calitate de purtator de cuvant al MAE, am subliniat, in mai multe randuri in interventia avuta la postul Antena 3, ca afirmatiile si actiunile mele au in vedere strict activitatea unei institutii publice din Romania si nu a unui partid politic", se mai spune in sesizare.

Totodata, Doris Mircea spune: "Pe fundalul unor disfunctionalitati tehnice - o legatura telefonica slaba si un decalaj de transmitere si receptare a vocii - discutia a luat o turnura de natura sa aduca prejudicii imaginii personale, precum si a institutiei pe care o reprezint, in momentul in care dl. Mihai Gadea a folosit la adresa mea calificativul ᅡmahalagioaicaᅡ, din cauza suprapunerii vocilor in cadrul interventiilor fiecaruia dintre noi".

Potrivit monitorizarii CNA, in "Sinteza zilei" din 27 iulie, moderatorul Mihai Gadea a prezentat, la inceputul emisiunii, printre alte teme, si pe cea a unei circulare trimise de Ministerul de Externe tuturor ambasadorilor romani din strainatate pentru a-i informa pe romanii de peste granita cu privire la proiectul legii votului prin corespondenta. In timpul emisiunii, Doris Mircea, purtatorul de cuvant al MAE, a incercat sa-si prezinte punctul de vedere, insa nu a reusit, precizand intr-un moment ca nu aude la telefon ce intrebari i se pun din studio (atat din partea lui Mihai Gadea, cat si din partea unor invitati, printre care s-a numarat si Mugur Ciuvica, n.r.).

La un moment dat, in timpul discutiei telefonice, Mihai Gadea a spus: "Doamna, dumneavoastra sunteti purtator de cuvant la Ministerul de Externe sau sunteti mahalagioaica? Cand vorbeste cineva nu puteti sa ascultati? Ascultati in telefon, ca asta nu stie partidul dumneavoastra sa faca de atatia ani de zile". Ulterior, legatura telefonica a fost intrerupta.

Pe de alta parte, in emisiunea "Sinteza zilei" din 21 august a fost dezbatut subiectul alegerilor parlamentare care au avut loc in ziua respectiva in colegiile din Baia Mare si Neamt. S-a discutat atat despre rezultatele partiale ale votului, cat si despre acuzatiile de mita electorala care au circulat in cursul zilei respective. In studio a intrat in direct primarul Piatra Neamtului, Gheorghe Stefan, care a negat afirmatiile moderatorului Mihai Gadea conform carora PDL ar fi transportat oameni cu "autobuzul, ca i-a luat pe oameni de la poarta, ca portile erau insemnate cu creta, ca oamenii lor i-au dus la vot, organizat, frumos, cuminte" sau ar fi oferit cadouri.

In timpul discutiei cu Gheorghe Stefan, Mihai Gadea a intrebat: "Domnule Gheorghe Stefan, postul de televiziune detinut de dumneavoastra astazi a difuzat, incalcand Legea audiovizualului grav, incalcand Legea electorala, spoturi cu domnul Radulescu (candidat, n.r.) si cu insemnele Ministerului Agriculturii, un alt lucru, de asemenea, ilegal. Ati facut-o in mod deliberat, nu va intereseaza ce spune Legea audiovizualului, nu va intereseaza ce spune Legea electorala?".

La reactia lui Gheorghe Stefan - "Domnule Gadea, dumneavoastra m-ati ponegrit pe mine de atatea ori pe acest post, trebuia sa-mi dati dreptul la replica, sa ma sunati. Nu va ganditi ca ati incalcat Legea audiovizualului?" -, Gadea a intrebat "Cand v-am ponegrit eu pe dumneavoastra, domnule Pinalti? (...) Domnule Pinalti, daca dumneavoastra aveti impresia ca puteti face cu mine cum faceti cu cei din fotbal si puteti, daca ridicati tonul, sa fiti mai smecher, va inselati". Ulterior, Gadea l-a intrebat pe Gheorghe Stefan: "Sunteti beat si acum, cum erati in imaginile alea cu Axinte? Pentru ca vorbiti mai greoi" (o referire la o intregistrare in care Gheorghe Stefan apare impartind bani unor lautari, n.r.).

Membrii CNA au fost foarte nemultumiti de tonul ridicat al lui Mihai Gadea, in discutiile telefonice cu Doris Mircea si cu Gheorghe Stefan.

In urma mai multor runde de vot si a mai multor propuneri de amendare a postului Antena 3 - 50.000 de lei, 5.000 de lei, 20.000 de lei, 10.000 de lei, 30.000 de lei, 15.000 de lei -, doar propunerea de 20.000 de lei a indeplinit numarul necesar de voturi pentru a fi aplicata.

Sanctiunea a fost data pentru incalcarea articolului 3, alineatul 2 din Legea audiovizualului, potrivit caruia "Toti furnizorii de servicii media audiovizuale au obligatia sa asigure informarea obiectiva a publicului prin prezentarea corecta a faptelor si evenimentelor si sa favorizeze libera formare a opiniilor", a articolului 40, alineatul 3 din Codul audiovizualului - "Moderatorii programelor au obligatia sa nu foloseasca si sa nu permita invitatilor sa foloseasca un limbaj injurios sau sa instige la violenta", a art. 67 din Cod - "In exercitarea dreptului lor de a-si exprima opinii sau puncte de vedere in legatura cu subiecte de interes public, prezentatorii si moderatorii trebuie sa asigure o separare clara a opiniilor de fapte si nu trebuie sa profite de aparitia lor constanta in programe intr-un mod care sa contravina exigentelor de asigurare a impartialitatii".