Contul de media Ursus Breweries trece de la United Media la Media Investment. Dilema Veche va introduce acces cu plata pentru o buna parte a continutului publicat online. Emisiunea lui Mircea Radu de la TVR, InTrecerea Anilor, nu va intra in grila de primavara. CNA a amendat Digi Film si a somat Antena 1 si Pro TV pentru clasificarea unor filme. Iar Turner Broadcasting System anunta venirea lui Gerhard Zeiler, pana acum CEO al RTL Group, la conducerea Turner Broadcasting System International.

  • Contul de media Ursus Breweries, administrat pana acum de United Media, trece la Media Investment in urma unei licitatii la care au participat noua companii, potrivit unui comunicat de presa. Acesta il citeaza pe Grant McKenzie, vice-presedinte marketing Ursus Breweries, potrivit caruia "selectia unei noi agentii pentru a gestiona contul de media este parte a unui program de reimprospatare, pentru a ne asigura ca pozitia noastra pe piata este stabila si putem comunica intr-un mod eficient cu consumatorii. Administrarea contului de media este un element strategic de baza a politicii de marketing si speram intr-o colaborare eficienta si de efect cu Media Investment". Agentia va administra bugetele de media ale brandurilor Ursus, Timisoreana, Ciucas, Peroni Nastro Azzurro, Grolsch, Pislner Urquell, Azuga, Redd's, Stejar.
  • Dilema Veche anunta ca va introduce acces cu plata pentru o buna parte a continutului publicat online. Publicatia va oferi, in continuare, acces gratuit la 12 articole din fiecare editie si la cateva rubrici exclusiv online, dar din 15 februarie cititorii vor putea citi integral Dilema Veche online (inclusiv continut audio si video, suplimente, e-books in format .pdf, arhiva) pe baza de abonament - de la 3 euro pe luna la 21 de euro pe an. Noua platforma va putea fi testata gratuit pana pe 15 aprilie. Detalii despre aceasta decizie a oferit redactorul-sef Mircea Vasilescu pentru The Industry.
  • Emisiunea InTrecerea Anilor, prezentata de Mircea Radu, iese din grila TVR 1 incepand cu aceasta primavara, scrie Paginademedia.ro. Sursa citata il citeaza pe Mircea Radu spunand ca a fost, doar, informat ca emisiunea nu va mai continua, fara alte amanunte. Potrivit lui Mircea Radu, e probabil sa prezinte o emisiune sambata seara.
  • CNA a amendat, joi, postul Digi Film cu 10.000 de lei si a transmis somatie publica posturilor Pro TV si Antena 1 pentru incalcarea reglementarilor referitoare la clasificarea programelor in vederea protectiei minorilor (ncadrarea necorespunzatoare in raport cu ora de difuzare). Sanctiunile au avut in vedere clasificarea filmelor de lung metraj difuzate de aceste posturi - 25 de filme in cazul Digi Film, 3 in cazul Pro TV si 4 in cazul Antena 1.
  • Compania Turner Broadcasting System anunta venirea lui Gerhard Zeiler - pana acum CEO al RTL Group, divizie a grupului Bertelsmann - in functia de presedinte al Turner Broadcasting System International, divizia care administreaza la nivel global retelele TV ale TBS Inc. Turner Broadcasting System International opereaza versiuni ale brandurilor-cheie TBS, Inc. precum CNN, TNT, Cartoon Network si Turner Classic Movies, dar si retele si activitatile dedicate unor anumite tari sau regiuni. Zeiler va coordona activitatea retelelor pentru copii, a celor de divertisment si a serviciilor media din afara Americii de Nord, distributia si operatiunile comerciale ale CNN International, operatiunile joint venture Turner Broadcasting, precum si divizia de licensing si merchandising.