Democrat-liberalul Radu F. Alexandru a demisionat, joi, din Consiliul National al Audiovizualului, a anuntat presedintele CNA, Rasvan Popescu, anunta Agerpres.

"In aceasta dimineata, Radu F. Alexandru si-a depus la biroul meu demisia din CNA. Voi informa Parlamentul. Va intra in vigoare hotararea Parlamentului iar supleantul Mircea Valeriu Deaca devine membru CNA, cu mandat pana in 22 decembrie 2012", a precizat Rasvan Popescu.

Cristina Trepcea, membru CNA, a apreciat ca demisia lui Radu F. Alexandru din Consiliu "a fost scurta si rodnica".

Potrivit Legii audiovizualului, CNA este format din 11 membri iar cvorumul de sedinta este de opt membri.

In prezent, din Consiliu fac parte zece membri, ca urmare a optiunii lui Radu F. Alexandru, de a renunta la mandatul sau de membru CNA si de a ramane senator, in termen de 30 de zile de numirea sa de catre Parlament, in 27 martie.