Time Warner sprijina CME cu 300 de milioane de dolari. Grupul care detine posturile din reteaua Pro a avut venituri in scadere in primul trimestru

de V.O.     HotNews.ro
Marţi, 1 mai 2012, 15:55 Economie | Media & Publicitate


Grupul media Central European Media Enterprises (CME), care in Romania detine posturile din reteaua Pro TV, a inregistrat in primul trimestru al acestui an venituri nete de 167,4 milioane de dolari si un profit operational inainte de depreciere si amortizare (OIBDA) de 14,1 milioane de dolari, potrivit unei informari a companiei. In Romania, veniturile nete s-au ridicat la 31,2 milioane de dolari, iar OIBDA - 1,895 milioane de dolari - ambele in scadere fata de primul trimestru din 2011. CME anunta, separat, ca a ajuns la un acord cu principalii actionari, conglomeratul Time Warner si Ronald Lauder, pentru o linie de finantare de 300 de milioane de dolari care sa o ajute sa rascumpere imprumuturi, sa reduca nivelul de indatorare si sa-si restructureze capitalul.

Luni, CME a anuntat ca a ajuns la o serie de acorduri cu Time Warner si Ronald Lauder, prin care:
  • Time Warner va acorda CME o facilitate de imprumut de pana la 300 de milioane de dolari, bani ce pot fi folositi de CME doar in scopul de a finanta rascumpararea anticipata a unor imprumuturi care au scadenta in anii urmatori
  • Time Warner si fondul RSL Capital LLC (Ronald Lauder) cumpara un total de aproximativ 11,5 milioane de actiuni Clasa A in CME, la pretul de 7,51 dolari/actiune. Time Warner va ajunge astfel sa detina 40% din CME. Daca CME nu acopera imprumutul in 180 de zile, Time Warner are dreptul sa cumpere actiuni Clasa A suplimentare, putand ajunge sa detina 49,9% din CME

In comunicatul pe aceasta tema al companiei, Adrian Sarbu, presedinte si CEO al CME, este citad spunand ca "asa cum am promis, luam masuri semnificative pentru a reduce indatorarea. Sprijinul actionarilor nostri majori dovedeste increderea lor in viitorul companiei noastre".

Time Warner a investit initial in CME in 2009: 241.5 milioane de dolari in schimbul a 31% din actiuni.

  • Saptamana trecuta, agentia Standard&Poor's a redus ratingul pe termen lung al CME de la "B" la "B-", cu perspectiva negativa. Motivele invocate sunt: compania ar putea avea dificultati in a-si acoperi o datorie de 130 de milioane de dolari scadenta in martie 2013 si o emisiune de bonduri de 148 milioane de euro scadenta in mai 2014. S&P apreciaza ca acest grup are o lichiditate inadecvata in conformitate cu criteriile agentiei avand in vedere accesul limitat pe pietele de capital, o potentiala volatilitate valutara si perspective incerte pentru generarea unui flux  liber de capital in 2012.

Cu aceeasi ocazie, CME a anuntat si rezultatele financiare pentru primul trimestru al acestui an. Potrivit acestora:
  • Veniturile nete la nivel de grup in T1 2012 s-au ridicat la 167,4 milioane de dolari, in scadere fata de T1 2011 (172,8 milioane de dolari)
  • Profitul OIBDA a fost de 14,1 milioane de dolari, la un nivel similar cu cel din T1 2011 (14,2 milioane de dolari)
  • Pierderea operationala in T1 2012 a fost de 10,3 milioane de dolari (pierdere operationala de 7,7 milioane in T1 2011)
  • In cazul operatiunilor din Romania, veniturile nete au scazut la 31,199 milioane de dolari in T1 2012, de la 34,354 milioane de dolari in T1 2011 (veniturile nete au stagnat sau au scazut pe toate pietele unde este prezent CME)
  • Profitul OIBDA inregistrat de operatiunile din Romania in T1 2012 a fost de 1,895 milioane de dolari, considerabil mai mic decat cel din T1 2011 (3,449 milioane de dolari)

In comunicatul referitor la rezultatele financiare, Adrian Sarbu este citat facand trimitere la facilitatile de finantare acordate de Time Warner si Ronald Lauder: "Luam masuri semnificative pentru a reduce indatorarea, cu sprijinul a doi dintre cei mai mari actionari ai nostri, Time Warner si Ronald Lauder. Aceste masuri, alaturi de cresterea planificata a veniturilor din abonamente, vor pozitiona compania asa incat sa inregistreze crestere pe viitor. Prioritatea noastra in 2012 este sa ne mentinem prima pozitie in materie de audienta si cota de piata si sa crestem OIBDA".








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















897 vizualizari

  • -1 (3 voturi)    
    USL va ajuta financiar PRO TV... (Marţi, 1 mai 2012, 17:01)

    RaduBaldea [anonim]

    PRO TV a fost in opozitie pana acum, de acum inainte vor fi la putere si vor avea contracte de publicitate de la USL.

    Bacalbasa de la Galati nu era dat zilnic la Stirile PRO TV pt ca avea vreo competenta in domeniu ci pt a fi carismatic si a castiga notrietate pt ca in iunie va candida din partea USL !


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by