Piata locala de comunicare in medii digitale ar putea creste pana la 65 de milioane de euro in 2012, cu 21% mai mult fata de 2011, iar social media va inregistra cea mai mare crestere a bugetelor atrase, de circa 50%, potrivit studiului Digital FactBook, dat publicitatii marti de agentia HyperActive. Aceasta estimeaza cheltuielile media pe platforme digitate - inclusiv prin motoare de cautare si social media - la circa 34 de milioane de euro in 2011 si la peste 40 de milioane de euro in 2012.

In suma totala de pana la 65 de milioane de euro estimata pentru 2012 intra investitiile media, dar comisioanele platite agentiilor digitale (strategie, creatie, design, social media, analytics etc.) si cheltuieli de mobile marketing.

  • Alex Visa, managing partner HyperActive: "Cuvintele-cheie si tendintele care vor marca 2012 sunt: video, mobile, social media si e-commerce"

HyperActive prezinta o valoare a cheltuielilor media in 2011 mai mare decat cea prezentata in ultimul raport IAB-PwC privind publicitatea online, raport de referinta pentru piata de profil din Romania. Mai precis, in timp ce IAB-PwC estimau, in mai a.c., o valoare a cheltuielilor de publicitate online de circa 21,7 milioane euro in 2011, HyperActive estimeaza bugetele cheltuite la circa 34 de milioane. Agentia mentioneaza, insa, ca raportul IAB/PwC nu face estimari pentru cheltuielile alocate jucatorilor internationali precum Facebook, Google sau Yahoo.

Estimari Digital FactBook pentru 2011:

  • Cheltuielile media (investitii catre furnizori online locali, catre search - in special Google, furnizori media internationali precum Yahoo.com sau Facebook) - 34 milioane euro (+30% fata de 2010)
  • comisioanele platite agentiilor de digital locale (strategie, creatie, design, productie, social media, analytics) - 12-13 milioane euro
  • investitiile in mobile marketing - 7 milioane euro
  • cei mai mari investitori in digital: Telecom, Finante, Auto
  • motoarele de crestere ale pietei au fost social media si mobile marketing-ul

Estimari pentru 2012:

  • Daca, la nivel international, anul acesta e estimata o crestere medie a cheltuielilor de publicitate pe Internet de circa 17%, iar la nivel european - de circa 10%, in Romania HyperActive se asteapta la o crestere de 21% - mai mica decat in anii anteriori
  • Doar pentru bugetele media in digital este estimata o valoare de 41,2 milioane euro in 2012 (21% mai mult decat in 2011)
  • Primele trei luni ale anului indica o crestere de circa 15% fata nivelul primului trimestru din 2011, cresterea urmand sa se accelereze
  • Este de asteptat ca bugetele alocate social media - care au atins o masa critica de utilizatori - sa creasca cu 50% fata de 2011
  • Estimarea pentru cheltuielile de mobile marketing este de +15% crestere
  • Este de asteptat ca Telecom-ul sa ramana categoria cu cele mai mari investitii

Agentia Hyperactive estimeaza o diminuare constanta a cheltuielilor pentru campanii de tip CPM si ca pana in 2014 peste 60% din bugetele de media se vor indrepta spre social media (ex: Facebook) sau motoare de cautare (ex: Google)