CNA a amendat, marti, postul Acasa TV cu suma de 40.000 de lei pentru mai multe editii ale emisiunii Cancan TV, in care erau prezentate relatiile tensionate dintre Marian Nistor si fiul sau; un interviu cu "maicuta cosmica"; respectiv secvente erotice dintr-un film al lui Mircea Daneliuc, in care apareau, alaturi de aceeasi actrita, Cornel Palade si Serghei Mizil. Dupa ce trei propuneri preliminare nu au intrunit suficiente voturi, pentru a lua o decizie o mare parte dintre membrii CNA au ales sa aiba "consultari" in afara sedintei publice, in conditiile in care sedintele in care se iau astfel de decizii sunt, conform legii, sedinte publice.

In emisiunile respective, au fost prezentate imagini cu:

  • fiul lui Marian Nistor, certat cu interpretul si care il striga pe acesta "tata, tata!" in fata locuintei acestuia - emisiune analizata la reclamatia lui Marian Nistor, care afirma ca a fost denigrat, ca fiul sau a fost "adus in stare bahica" si ca au fost prezentate imagini din fata locuintei lui
  • un interviu cu "maicuta cosmica", o doamna care a fost abordata foarte serios si care vorbea despre experientele sale cu moartea, despre intruparea in Eminescu si dorul de cosmos
  • scene erotice dintr-un film al lui Mircea Daneliuc, in care apareau Cornel Palade si Serghei Mizil, fiecare in prezenta aceleiasi actrite. Mircea Daneliuc a reclamat ca imaginile nu au difuzate cu acordul lui

Procesul ce a dus la aceasta decizie de sanctionare nu a fost unul usor. Sefa CNA, Laura Georgescu, a propus initial cate o amenda pentru fiecare editie analizata: 10.000 de lei pentru editia cu Marian Nistor, 20.000 de lei pentru cea cu "maicuta cosmica" si 30.000 pentru cea cu secvente din filmul lui Mircea Daneliuc. Motivul? "Din motive personale, pentru ca i-am dat clementa mea domnului Artene" - referire la o discutie ce a avut loc intre realizatorul TV si membrii CNA in februarie, cand postul a primit doar o somatie pentru emisiunile Cancan TV.

Pana acum, CNA nu a mai sanctionat un post cu amenzi separate pentru aceeasi emisiune, in cadrul aceleiasi sedinte, practica fiind ca o televiziune sa primeasca o singura amenda "comuna" in astfel de cazuri. Situatia a fost semnalata de Cristina Trepcea, membru CNA, si de departamentul juridic. Drept urmare, au ramas valabile alte trei propuneri, comune pentru toate cazurile semnalate:

  • una de 20.000 de lei, propusa de Cristina Trepcea
  • una de 30.000 de lei, propusa de Radu Calin Cristea
  • una de 50.000 de lei, propusa de Monica Gubernat

Niciuna dintre sanctiuni nu a intrunit numarul necesar de sase voturi pentru a fi aprobata, in conditiile in care membrii CNA Valentin Jucan, Florin Gabrea si Narcisa Iorga au votat impotriva de fiecare data, iar un al patrulea membru, Lorand Turos, nu mai era prezent. Votul a fost reluat de trei ori si a esuat de fiecare data.

In astfel de situatii, in mod normal, CNA trebuia sa reia votul in urmatoarea sedinta. De data aceasta, presedintele Laura Georgescu a solicitat "pauza de consultari", iar membrii CNA, cu exceptia lui Valentin Jucan, Narcisa Iorga si Florin Gabrea au parasit sala. Si aceasta, in conditiile in care astfel de decizii se iau in sedintele publice ale CNA.

Dupa cateva minute, s-au intors, Lorand Turos revenind si el, pentru scurt timp, la sedinta Consiliului. In aceasta situatie, a aparut o a patra propunere "de compromis", facuta de Christian Mititelu: 40.000 de lei. Motivatia lui Mititelu: in cazul Nistor s-au incalcat reglementarile privind viata privata si interdictia de a difuza informatii personale fara acordul persoanei respective; in cazul "maicutei cosmice" s-a incalcat reglementarea potrivit careia niciun drept conferit de lege nu poate fi exercitat in mod excesiv, contrar bunei credinte, profitand de ignoranta sau de buna-credinta a persoanelor; in cazul scenelor de film s-au incalcat regulile privind protectia vietii private si difuzarea de imagini erotice explicite doar dupa ora 24.00.

In noile conditii, propunerea de amenda a fost sustinuta de sapte membri - cu unul mai mult decat minimul necesar - si a fost adoptata.