ReporterVirtual.ro scrie, miercuri, ca Dan Diaconescu a gasit o cale de a relua emisia OTV, dupa ce Consiliul National al Audiovizualului a retras licenta pentru acest post in ianuarie a.c.. Site-ul citeaza surse potrivit carora ar fi fost perfectata deja o tranzactie prin care Dan Diaconescu preia o licenta audiovizuala in Italia, urmand ca emisia OTV sa fie reluata in septembrie. Contactat de HotNews.ro, Diaconescu a spus ca nu comenteaza pe aceasta tema, in timp ce surse din piata au confirmat ca el "incearca sa negocieze" cu unii operatori telecom introducerea noului sau canal pe piata locala. Dar ce libertate de miscare i-ar oferi lui Dan Diaconescu reactivarea unui post pe piata locala, supravegheata de CNA, cu ajutorul unei licente straine?

Dan DiaconescuFoto: AGERPRES
  • CNA, institutie cu care televiziunea lui Dan Diaconescu s-a razboit neintrerupt in ultimii ani, a decis la inceputul acestui an sa retraga licenta OTV, detinuta de societatea Ocram Televiziune, pe motivul ca postul nu si-a platit amenzile. Au urmat mai multe dispute in instanta, insa Dan Diaconescu nu a putut sa-si recapete licenta. La inceputul acestei luni, el a incercat sa redeschida OTV prin preluarea unui post local, care isi pierduse insa licenta deoarece, in momentul unui control CNA, nu mai emitea.

ReporterVirtual.ro citeaza "surse apropiate tranzactiei" din Italia - fara sa se precizeze cine este vanzatorul - care "sustin ca aceasta a fost deja perfectata si ca emisia OTV va fi reluata in septembrie, in acest moment purtandu-se negocieri cu societatile de cablu din Romania pentru preluarea postului. Sursele citate afirma ca, deja, RCS&RDS si-a manifestat disponibilitatea pentru a prelua emisia "noului" post al lui Dan Diaconescu". Acelasi site citeaza o declaratie facuta de fostul realizator OTV Florin Condurateanu la Romania TV, care a confirmat cele scrise de ReporterVirtual.

  • De amintit ca, dupa ce licenta OTV fusese suspendata in 2002, Dan Diaconescu a apelat la un italian pentru a-si recapata televiziunea in 2004. Potrivit relatarilor de presa de atunci, CNA a acordat in 2004 licenta pentru OTV societatii Ocram Televiziune,  avandu-l atunci ca proprietar pe cetateanul italian Marco Romagnoli. OTV fusese operat, in prealabil, de o alta societate. Romagnoli spunea atunci, in fata Consiliului, ca a cumparat aparatura si marca OTV si ca Dan Diaconescu nu mai avea nicio legatura cu noua societate. Lucru care i-a convins pe majoritatea membrilor de atunci ai CNA sa acorde licenta pentru "noul" OTV. Nu a trecut, insa, mult pana cand s-a dovedit ca totul a fost doar o manevra a lui Dan Diaconescu pentru a-si recapata televiziunea.

Contactat miercuri de HotNews.ro, Dan Diaconescu a declarat ca nu poate face comentarii pe aceasta tema, in prezent. Contactati la randul lor privind eventuale discutii cu Dan Diaconescu, reprezentantii RCS&RDS - companie mentionata de sursele ReporterVirtual - nu au transmis pana la publicarea acestui articol un punct de vedere. Reprezentantii altui operator, Romtelecom, nu au comentat subiectul. Reprezentantii UPC nu au putut fi contactati pana la publicarea acestui material.

Surse din piata au spus, insa, ca Diaconescu "incearca sa negocieze" in prezent cu operatori telecom introducerea noului post.

Mai multi interlocutori HotNews.ro s-au aratat, totusi, mai degraba precauti, aratand ca revenirea pe piata locala prin intermediul unei licente straine ridica mai multe dificultati tehnice decat prin intermediul unei licente romanesti, iar "viitorul OTV" nu este scutit complet de proceduri si contacte cu CNA in incercarea de relansare, asa cum a lasat de inteles Dan Diaconescu, prin declaratiile sale din ultimele luni.

Dar ce oprelisti si ce libertati legale ar avea Dan Diaconescu, daca incearca sa relanseze OTV cu o licenta din strainatate?

1. Nu are cum sa fie preluat obligatoriu de operatorii de cablu, potrivit principiului "must-carry", care spune ca operatorii trebuie sa includa in grilele lor, in anumite limite, posturile care se declara libere la retransmisie, fara conditionari tehnice sau financiare. Motivul pentru care nu i s-ar aplica acest principiu, stipulat prin articolul 82 din Legea Audiovizualului, este ca el se aplica "radiodifuzorilor privati, aflati sub jurisdictia Romaniei". Altfel spus, el trebuie sa obtina acordul distribuitorilor de cablu si sa incheie contracte de retransmisie cu acestia, in timp ce pentru OTV, post declarat liber la retransmisie, nu era nevoie de astfel de contracte si acorduri.

2. Noul post, daca a operat din strainatate, nu are nevoie de acordul CNA pentru a intra pe piata, retransmisia pe teritoriul romaniei fiind libera, in conditiile legii, dupa cum stipuleaza Legea audiovizualui (Art. 75, Decizia 199/2005 a CNA). Dar, pe de o parte, distribuitorul de servicii care retransmite acel post trebuie sa notifice CNA statul sub jurisdictia caruia se afla radiodifuzorul si acceptul de retransmisie (Art. 76 din Legea audiovizualului), iar radiodifuzorul trebuie sa depuna la CNA mai multe documente (copii legalizate ale documentelor care atesta jurisdictia si autorizarea serviciului de programe).

3. Pe de alta parte, retransmisia de servicii de programe se face numai pe baza unui aviz eliberat de CNA, iar modificarile de grila trebuie anuntate si avizate, de asemenea, de CNA (Art. 74 din Legea audiuovizualului)

Ce se intampla daca "noul OTV" ar incalca in continuare Legea audiovizualului?

Din reglementarile avute in vedere intr-un astfel de caz, transmise de CNA la solicitarea HotNews.ro, CNA nu poate sanctiona direct un post operat sub jurisdictia altor tari. Consiliul are, insa, o serie de instrumente pentru a interveni in astfel de cazuri si chiar pentru a "restrange temporar dreptul de libera retransmisie". Mai precis, potrivit art. 75 alin. (3) din Legea Audiovizualului, CNA poate restrange temporar dreptul de libera retransmisie pentru un serviciu de programe dintr-un stat membru UE daca se indeplinesc concomitent mai multe conditii:

  • daca serviciul a incalcat prevederile din Legea Audiuovizualului ce interzic difuzarea de programe ce nu respecta reglementarile de protectie a minorilor sau pe cele care incita la ura pe considerente de rasa, religie, nationalitate, sex sau orientare sexuala;
  • daca aceste incalcari se sunt repetate pe parcursul unui an;
  • daca CNA a notificat radiodifuzorul in cauza si Comisia Europeana in legatura cu incalcarile respective (un caz recent in care CNA a notificat autoritatile unui alt stat in legatura cu un program TV a fost cel in care regizorul Cristian Mungiu a fost parodiat intr-o emisiune Canal+);
  • daca aceste notificari au ramas fara rezultat.

Potrivit reprezentantilor CNA consultati de HotNews.ro, in cazul in care un post operat dintr-o alta tara si retransmis in Romania incalca alte prevederi din legea romaneasca decat cele legate de protectia minorilor sau incitare la ura (de ex., prevederile privind publicitatea politica, pentru care OTV a fost in ultimii ani tinta principala a CNA), atunci Consiliul se adreseaza forului similar din respectiva tara. In cazul in care demersurile raman fara rezultat, CNA poate sa notifice Comisia Europeana si sa solicite arbitraj.