Fosta sefa a agentiei locale de relatii publice The Practice, Gabriela Lungu, preia pozitia de chief creative officer pentru regiunea Europa, Orientul Mijlociu si Africa al retelei internationale de PR Weber Shandwick. Mutarea vine la doar sapte luni dupa ce Lungu a preluat pozitia de vicepresedinte executiv si consumer practice leader pentru aceasta regiune, in cadrul Weber Shandwick, potrivit Holmes Report.

Gabriela Lungu preia functia nou infiintata de chief creative officer pentru aceasta regiune, locul sau de "consumer practice leader" urmand sa fie preluat de Rachel Friend, directorul de brand marketing al Weber Shandwick UK.

Reteaua Weber Shandwick, parte a grupului Interpublic (din care mai fac parte retele precum McCann, Lowe sau GolinHarris), este a doua mare retea de relatii publice din lume.