Pro TV va lansa la mijlocul lunii iulie o noua platforma video online, care va functiona pe baza de publicitate, separat de platforma Voyo, bazata pe abonamente, a spus vineri directorul general al PRO TV, Aleksandras Cesnavicius.

El a precizat ca noua platforma se va numi ProTV Plus si va oferi utilizatorilor principalele emisiuni realizate de Pro TV pentru piata locala, precum si emisiuni de divertisment si de stiri.

Seful Pro TV, prezent la evenimentul ICEEfest, dedicat mediului digital, a precizat ca, pe langa acestea, va fi disponibil si continut din strainatate, in functie de drepturile de difuzare pe care le va avea compania.

Pro TV Plus se va diferentia de Voyo prin faptul ca emisiunile disponibile vor fi publicate la 5-7 zile dupa difuzarea pe post si pe platforma online contra-cost deja existenta.

In plus, Voyo va avea mai mult continut international.

Cesnavicius a mai spus ca in prezent un specialist german analizeaza ce poate fi imbunatatit la stiri si ca vor fi facute investitii in studioul stirilor, grafica si sursele de informare.